Viata

Totul este portocaliu (şi il·luminat, bineînţeles)

Cred că totul a început cu o bluză portocalie de mătase, foarte mulată şi foarte scurtă. Era pe vremea când noţiunea de gen mi se părea cel mai bun loc de joacă pentru contorsionism, fie el doar conceptual sau sartorial. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat cu bluza respectivă. Ultima oară mi-o amintesc la o petrecere la care nu voiam să merg şi la care eram jumătate-om jumătate-drag şi mi s-a părut foarte, foarte cool că nimeni nu ţinea să vorbească cu mine în mod special. Retrospectiv, nici eu n-aş fi vorbit cu tipul ăla auschwitzian de slab, cu părul vopsit portocaliu şi care se simţea mai confortabil cu cartea din geantă decât cu orice alt pământean. Probabil că există momente în care îmi amintesc de mine la 19 ani şi zâmbesc: nu este cazul acum.

Şi a fost şi ‘Oranges Are not the Only Fruit’ (şi mai este, chiar şi acum, chiar şi în shortlistul meu de literatură genială – şi, de asemenea, în biblioteca virtuală). A mai fost o pereche de jeanşi de la United Colors of Benetton, tot portocalii (pe ăia ştiu că i-am purtat în prima noapte de sex, ultima noapte de dragoste). Şi un metru şi jumătate de fular portocaliu. Tot ce era portocaliu era cool. Şi încă mai este. Ca şi telefonia Orange, ale cărei tarife îmi sunt neclare şi mi se par irelevante: oricine are un logo mare şi portocaliu m-a cucerit.

De curând, stăteam pironit în centrul raionului de lingvistică din Llibreria Catalònia şi voiam ceva gen ‘Tots els verbs conjugats’. Ştiam că trebuia să îmi iau Xuriguera (autor), dar Xuriguera era verde! Nu am putut să mă abţin şi am căutat alta (şi am şi găsit, e neagră cu portocaliu, o plăcere). De ruşine mi-am cumpărat şi Xuriguera, dar asta doar pentru că nu îmi place să fac abuzuri educaţionale. Şi evident, cartea mea cea portocalie de verbe s-a înţeles, până de foarte curând cu Gramaticard-ul meu catalan: tot portocaliu, inclusiv spirala de care sunt prinse cardurile de gramatică.

Şi la fel şi underwearul (am un fetiş pentru undies albi cu bandă portocalie), ciorapii, post-it-urile, markerele, curelele, brăţările, puloverele, trusa mea de cosmetice, cred că puţine sunt obiectele care au scăpat dezideratului ‘un pic de portocaliu nu strică’. Şi chiar nu strică.

{Parantetic fie spus, dragă Pinochio, dildourile sunt altă categorie de obiecte, şi nu, oferta pieţei nu vine în întâmpinarea dorului meu de portocaliu.}

Şi să nu îl uit pe D. care m-a urmat cu toată simpatia şi cu toată încrederea în căutarea mea – graalică în felul ei – a crocs-ilor portocalii, care s-a sondat, totuşi, cu achiziţia unor Converşi portocalii de mai mare frumuseţea. Întâmplarea face, dintr-un magazin a cărui adresă o uit acum, dar care se cheamă, Orange (am văzut abia la Bucureşti, despachetându-i).