09ian.

Teorii

Nu, n-am să vă plictisesc cu matematica şi nici cu vreo altă materie de pe la şcoală, am să vorbesc despre unele teorii. Ce fel de teorii? Care nici măcar în ziua de azi nu s-au demonstrat a fi adevărate sau nu. Să începem cu mai multe exemple.

Primul exemplu care îmi vine în minte sunt… spiritele. Eu cred în spirite, cred în cei care nu şi-au găsit liniştea sufletească şi au rămas printre noi, pe Pământ. Dar acest lucru nu a fost demonstrat, dar totuşi eu cred că există. Cine îţi poate demonstra că ceea ce crezi nu e adevărat? Nimeni. Şi la fel de bine nimeni nu îţi poate demonstra că ceea ce crezi chiar e adevărat.

Mai este o teorie de genul… cum că ar exista extratereştrii. Păi, nici aici, nu sunt dovezi, aşa că nu ai cum să dovedeşti că există. Dar cred şi în ei. De ce? Pentru că noi, de fapt, în Universul ăsta suntem cât “negrul de sub unghie”, adică foarte mici. Aşa că cine ne poate spune că sunt şi alte vieţuitoare în afară de cele de pe planeta noastră? Nimeni. Oricum, am avut acum vreo 2 ani o experienţă ciudată, când veneam de la pescuit, am văzut pe cer nişte “linii” extrem de strălucitoare, viteza lor este inimaginabilă, un avion nu avea cum să fie, şi nici clasica fază cu luminile unei discoteci. Asta a durat cam… 1 minut. Nu aveam camera foto la mine. Nu are rost să mint. E chiar adevărată întâmplarea.

Lăsând la o parte aceste două teorii, mă gândesc că… şi eu aş putea să mă gândesc la ceva ce nu poate fi demonstrat cum că ar fi adevărat sau nu. Enunţ ideea mea, sub formă de întrebare, pentru că nici eu nu ştiu dacă e adevărat.

Şi întrebarea e următoarea: Există alte “dimensiuni” în care chiar trăieşti şi tu, exact în acest MOMENT, dar în celelalte vieţi faci altceva. Ce anume? Păi… să zicem că în fiecare “dimensiune” v-aţi născut în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. DAR pe măsură ce creşteţi luaţi decizii diferite. De exemplu, acum ţi-e foame şi te duci să mănânci, dar în cealaltă “dimensiune” nu te duci. Dar pot exista chiar mai multe, nu? În alta nu ţi-e foame. În cea în care suntem noi acum îţi place probabil un sport anume, în cealaltă probabil urăşti sportul. Poţi fi bogat şi în altă dimensiune să fii gunoier. Şi uite aşa putem avea o infinitate de aşa numite “dimensiuni”. Şi cine poate demonstra dacă e adevărat ce am aberat aici? Nimeni. Singura diferenţă e că în primele 2 teorii cred, dar în teoria mea nici eu nu am încredere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *