Remus Din când în când mă întâlnesc cu o carte pe care aș vrea să o citească toți prietenii mei. “The Russian Dreambook of Color and Flight” este una dintre ele; carte a cărei lectură am început-o acum o lună și din diverse motive mi-a fost imposibil să o termin repede-repede și să scriu despre ea.
Și nici când am terminat-o nu am scris; i-am scris în schimb Ginei Ochsner, autoarei cărții deci, despre cum se citește cartea ei în momente în care viața nu pare cea mai mare binecuvântare, sau dacă pare, sigur nu e pentru toată lumea. Mi-a răspuns cu un mesaj foarte călduros, din care am tras concluzia că autorii ei preferați sunt Pavic, Hrabal și Calvino și că nu există meserie mai frumoasă decât cea de scriitor.
Aspectul acesta din urmă îmi devenise evident și prin pasiunea și atenția cu care Gina Ochsner, pe care o trec cu ușurință la scriitorii mei preferați (și abia aștept să citesc și “People I Wanted to Be” pe care o citește Călăuza), descrie orașul rusesc Perm în “The Russian Dreambok of Color and Flight” (Portobello, apr-10) și locuitorii săi animați de magie, mesianism și stranii concepții despre culori, pești și zbor.
Citind “The Russian Dreambook of Color and Flight” (în al cărei titlu eu n-am găsit nimic kitschy cum pretinde domnul care a scris recenzia cărții pentru NY Times Sunday Book Review) m-am simțit aproape și de altă carte citită anul acesta, e vorba de colecția de povești rusești contemporane a Ludmillei Petrushevskaya (+), “There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor’s Baby“.
Este ceva în realismul magic de inspirație sau sursă rusească atăt de frumos și dureros nuanțat, încât nu ai cum să nu te lași pradă ca cititor frumoaselor parabole și recuzitei bizare de elemente prin care sentimente foarte umane (și locale, aș spune) devin literare.
În Permul descris de Gina Ochsner, la sfârșitul anilor 1990, sărăcia rivalizează cu concepțiile noi capitaliste ale orășenilor, în timp ce utilitățile neplătite scufundă orașul în frig și întuneric imediat după amiază întreaga durată a anului, în timp ce copii și câini al căror număr a fost scăpat de sub control de autorități găsesc comori nesperate prin deșeurile pe care locuitorii, în ciuda sărăciei, le produc în cantități industriale.
Într-una din clădirile care ‘pe vremuri’ fusese destinată diverșilor refusenik, azi cu latrine în curte și mormane de gunoi sub care timpul sapă tunele în care se mai găsesc încă obiecte ascunse de evrei înainte de al doilea război mondial, cu șomeri care bruschează și vandalizează și cer taxă de protecție și propriilor mame, personajele lui Ochsner trăiesc vise diurne colorate în care interplay-ul între trecut și prezent e la rotație maximă și idealurile lor (să aibă lumină în casă, să se transforme în pești, să trăiască etern, să își amintească înfățișarea unui soț dispărut în război) nu se lasă în fața cruntelor realități pe care le trăiesc.
Discursurile narative ale personajelor (fiecare personaj narează în progresie temporală câte unul sau mai multe capitole din existența lor la comun) ne prezintă amalgamul de nații șterse de pe harta rusă (care trăiesc azi doar în imaginația lor altfel decât rusește), istoriile rescrise jurnalistic după aceleași îndreptare de limbă de lemn din vremurile sovietice și povești de dragoste scrise dar nespuse din caietul de vise.
Personajele sunt superbe; Azade, bătrâna care are grijă de latrinele improvizate din curtea blocului, și care visează la sarea și apa de munte care ar transforma orice supă amară de oraș într-o supă cu virtuți regenerative, Olga, care “copil fiind colecționa limbi străine cum alții colecționau nasturi sau chei.
Noaptea visa în limbi străine și dimineața se trezea cu gura plină de sunete străine“, iar acum se revoltă împotriva felului în care în jobul ei de traducătoare în presă trebuie să rescrie războiul din Cecenia într-un fel în care nu mai este vorba de oameni, Tanya, care se forțează să stea nemâncată până va atinge limita de talie pentru stewardesele Aeroflot.
Intre timp scrie ce visează într-un caiet pe care îl poartă mereu la ea, Lukeria, care și acum ține icoane ascunse lipite pe spatele tablourilor cu natură moartă din bucătărie, Zoya, care e singura deținătoare a unui exemplar de revistă glossy din bloc, din care își alege imaginar ținuta și redecorează casa, și apoi bărbații, Mircha, care beat fiind cade de pe bloc și din cauza înghețului nu poate fi îngropat, iar corpul lui, sub un morman de zăpadă în curte, refuză să se descompună, ba mai și apare spectral să le explice sensul vieții celor din jur, Yuri, veteran de război la 21 de ani care refuză să-și dea jos casca de cosmonaut a presupusului său tată și își dorește cu disperare să se transforme în pește, sau Vitek, care antrenează o ceată de copii ai străzii pentru operațiuni de furt și prelevare de organe.
Animate de vise ciudate, trăind mântuiri mari și mici, așteptând să li se întâmple lucruri ieșite din comun, aceste personaje scriu împreună o carte de vise incredibilă, pe care v-o recomand cu căldură.