Viata

Să le spun sau să nu le spun

Că nu mă uit la tv. Că faptul că apar la tv mă sperie, nu mă încântă. Că la alţii s-ar chema trac, la mine se cheama fobie. Că probabil vocea mea o să tremure cum n-au mai văzut ei niciodată.Că motivul pentru care nu mă uit la tv este acelaşi pentru care nu mă uit la cadavre.

‘Nu vă supăraţi, la ce oră deschideţi piscina?’ La 8.’ ‘Pot să ajung la 10 în emisiune de la dvs.?’ ‘Hmmm da.’ ‘Da sau hmmm da?’ ‘Da.’ ‘Ştiţi, vreau să înot înainte de emisiune. Mă relaxează. Ştiu că aţi mai auzit chestia asta, dar nu de la mine.’

Mască. Ceas deşteptător. Gheaţă. Aparat de ras, pensetă, cremă, cremă, cremă (diferite, dar se cheamă: cremă). Nu cred în 15 minute de glorie. Cred în schimb că m-am născut să zâmbesc când spun, Jonathan Safran Foer. Sau că whoa! toţi exii vor fi în faţa ecranului în momentul respectiv (da, am dreptul să mă gândesc la asta) şi că se vor simţi puţin nimeni pentru că eu o să vorbesc despre ce îmi place şi ei vor face doar chestii circumstanţiale. Despre visul meu de când eram mic şi despre cum am ştiut să îl urmez.

Probabil va fi un fiasco. Probabil vocea mea o să fie a altcuiva, probabil nimeni nu o să îşi amintească că acum cinci ani exact şi fix un om era doborât de o rangă de fier şi că era tatăl meu. Şi că îşi dorea asta, adică, să apar la tv. Am uitat, dar mi-am amintit azi.