In fiecare zi a mizerei noastre existente purtam masti. De cele mai multe ori o facem pentru a ne proteja de cei din jur, pentru a nu suferi sau a nu fi dezamagiti. Si o facem atat de bine cateodata, incat chiar si noi uitam cum suntem defapt. Masca devine parte din tine si ajungi sa o porti tot timpul. Si e bine. Ii tii pe toti la distanta si nimic nu te atinge. Devii din ce in ce mai solitar si iti concentrezi toate eforturile asupra “ceva”, indiferent ca e job, hobby, catel, etc. Te focusezi pe ceva si in fata lor porti aceeasi masca. Iti joci rolul atat de bine incat ai merita un Oscar.
Lasi impresia ca esti imun la orice. Ca nimic nu te impresioneaza. Ca nu iti pasa de nimic. Si ei ajung sa te vada asa. Devii sclavul propriului tau joc. Partea de kkt vine atunci cand apar situatii neprevazute si esti pus in situatia de a renunta la masca, la scenariu, la joc. Si atunci poate te-ar ajuta un zambet, un cuvant dragut, un ceva care in mod normal te-ar enerva. Insa ei nu stiu cum sa reactioneze. Te stiu intr-un fel si se comporta in consecinta.
Privesti in gol si te gandesti ca e vina ta. Tu nu i-ai lasat sa te cunoasca. Poate ca e mai bine asa. Poate nici nu le pasa defapt. Cu siguranta e mai bine asa. Durerea va trece si vei putea sa o iei de la capat. Acelasi joc, aceeasi masca…