O dată sau de două ori pe an mi se întâmplă să exclam, aceasta e probabil cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta. Anul trecut, de pildă, mi s-a întâmplat cu “Room” de Emma Donoghue (+) și cu “Let the Great World Spin” de Colum McCann (+). Cu Ali Smith, povestea mea de dragoste începe relativ cu multă vreme în urmă, când “The Accidental” sau “Girl Meets Boy” mi-au atras atenția, dar nimic din ce am citit scris de ea nu m-a pregătit pentru impactul pe care l-a avut “There But For The” (iun-11, Hamish Hamilton Ltd.). Cartea am citit-o dintr-o răsuflare (o expresie care are un sens, având în vedere că n-am închis-o pânâ n-am terminat-o) și nu mi s-a părut nicio clipă că stagnează, devine artificială sau devine previzibilă. Chapeau, Ali Smith!
Există un plan în care Ali Smith face titlul gramatical incomplet plauzibil pentru cititor: there, but, for și the sunt cuvintele cu care încep cele patru secțiuni ale cărții. Dar nu e aceasta povestea din carte – un aranjament malițios de cuvinte în care primele cuvinte ale secțiunilor sunt relevante pentru ce urmează să se întâmple.
Povestea centrală a cărții este una incredibilă, dar pentru care autoarea nu simte nevoia să treacă de granițele realului pentru a o face mai credibilă: la o petrecere ipocrită organizată de niște nouveaux riches de Londra, care cred în diversitate (și chiar așa se cheamă petrecerea pe care o organizează, diversity party), unul din invitații necunoscuți (prieten de-ai prietenilor) se ridică de la masă fără un cuvânt, urcă la etaj, unde se închide într-o cameră și refuză să iasă. Miles, acesta fiind numele bărbatului, este un personaj secundar al poveștii, apărând doar narat la persoana a treia în a doua secțiune a cărții.
Povestea, care se întinde pe mai multe luni, luni pe care Miles le petrece în camera de sus a familiei Lee, este narată în cele patru secțiuni din perspective diferite de Anna, o fată cu care Miles a petrecut câteva ore la Luvru în anii 1980 într-o excursie de liceeni în Europa (și pe care familia Lee o cheamă crezând că între ea și Miles au existat alte legături până în 2009, și că ea ar putea să-l convingă pe Miles să părăsească reședința familiei, în care toți devin mai conștienți de sine în prezența unui străin, fie, unul închis într-o cameră); de Mark, prietenul familiei Lee care l-a adus pe Miles, pe care îl cunoscuse recent, la diversity party-ul organizat de aceștia; de May Young, o bătrână dintr-un azil, pe care Miles obișnuia să o viziteze an de an de ziua fiicei sale, Jennifer; și de Brooke, o fetiță de 9 ani, foarte dezghețată, care a fost și ea la petrecere cu părinții săi la vecinii Lee și care dezvoltă un cult pentru Miles și poveștile care roiesc în jurul acestuia.
Brooke nu este singura care dezvoltă un cult pentru Miles, în fața ferestrelor reședinței Lee se perindă de-a lungul lunilor în care Miles stă închis în cameră mii de oameni care îi cer lui Milo (numele pe care familia Lee l-a dat presei) fie să refuze să iasă, fie să iasă și să redea pacea căminului Lee și care cumpără merch pe care dna. Lee l-a creat într-o inițiativă nu tocmai încununată cu succes.
Poveștile din carte sunt ge-ni-a-le. Preferata mea, capitolul For, este despre May Young și șederea ei într-un azil, în care nu îi vine să creadă, în care își amintește că soțul ei când i-a dat numele său de Young în urma căsătoriei i-a promis că o să rămână mereu tânără, în care într-o bună zi apare o tânără, care pretinde că a fost trimisă să aibă grijă de ea o zi, ziua fiicei sale și pe care May Young o crede un mesager al lumii de dincolo, așa cum și soțul ei, care în ciuda numelui nu a rămas tânăr, vedea un tânăr în cameră înainte să moară, pe care nu-l vedea nimeni altcineva și pe care îl întreba dacă a venit să-l ia.
May Young, care refuzase până la momentul respectiv să vorbească cu oricine din azil, începe și vorbește cu tânăra și o convinge pe aceasta să o ia mai repede, iar aceasta chiar asta face, își cheamă prietenul cu mașina și o ajută să evadeze din azil. Nu toate semnele sunt ceea ce par a fi, pare concluzia capitolului, în care May Young se regăsește într-o suburbie a Londrei, cazată la un prieten al tinerei, cu o poftă nouă de viață și cu certitudinea că viața ei poate avea loc și în afara azilului, chiar dacă nici propriii copii nu mai cred asta.
Tânăra, aflăm, fusese trimisă de Miles, care, aflându-se în izolare voluntară, nu voia să rupă tradiția de a fi alături de bătrâna doamnă Young de ziua fiicei acesteia. Acesta este doar unul din gesturile pe care Miles le face pentru a fi simpatic cititorului (cuvântul potrivit ar fi adorabil, e pur și simplu un personaj adorabil). Anna, Mark și Brooke la rândul lor ne dezvăluie lucruri incredibile despre Miles și chiar dacă nici Ali Smith ca strateg și nici prin intermediul lor nu simte nevoia să ne povestească motivele pentru care Miles alege să se închidă în reședința Lee, îl fac mai plauzibil, mai real, mai motivat să facă asta de-a lungul narațiunii.
Cartea lui Ali Smith mi-a amintit pe rând de melodia “Paranoid Android” de la Radiohead, de Michael Cunningham, Carson McCullers și Julian Barnes. Și cu un strop de Jeanette Winterson pentru topping. Numele astea sunt menționate nu pentru că ar împrumuta ceva de la ele, ci pentru a da mai mult din senzația pe care mi-a lăsat-o cartea, una foarte plăcută și persistentă. Vă recomand “There But For The” cu cea mai mare căldură.