25ian.

E intuneric si e mult prea multa liniste. Atat de multa incat te auzi respirand. Scrutezi bezna inghetata insa nu e nimeni. Esti singur. Tu si gandurile tale care dau navala fara mila. Simti ca iti ia foc creierul. E mult, e prea mult. Totul te copleseste, te sufoca, te striveste. Nu stii de unde sa incepi si unde sa termini. Simti ca vei pierde si farama aia de contact cu realitatea pe care o mai ai. Te mai uiti odata in jur. Nimeni. Te simti pierdut si dezorientat. Pui mana pe telefon si suni rugandu-te ca cineva, oricine, sa raspunda, sa iti zambeasca si sa iti spuna ca va fi ok. Ciudat: nu raspunde nimeni. Cu fiecare secunda care trece simti ca nu mai ai aer, ca ceva inauntrul tau se stinge si moare. Vrei sa strigi dupa ajutor insa stii ca nu te va auzi nimeni. Incerci sa te concentrezi insa esti la limita dintre real si fantezie.

Unde iti sunt prietenii? – e intrebarea care iti rasuna ca un ecou in cap. Care prieteni? Cei care te privesc in ochi si te mint cu zambetul pe buze? Cei care te-ar injunghia pe la spate cu prima ocazie? Cei care sunt atat de orbiti de ipocrizie incat nu isi dau seama ca tu stii exact ce au facut? Cei care te cauta numai cand au nevoie de ceva? Cei care sunt atat de falsi incat numai gandindu-te la ei ti se face rau?

Unde este el? – a doua intrebare care te macina. Care el? El care se joaca cu mintea ta doar pentru a nu se plictisi? El care apare de niciunde, te inalta pana la cer si apoi pleaca lasandu-te in plin picaj? El care te-a facut sa crezi in vise numai pentru a ti le lua inapoi?

Sunt prea multe intrebari fara raspuns, sunt prea multe… Privirea ti se intuneca, totul se invarte, creierul ti se blocheaza, incepi sa amortesti, aerul din jur se dilata, inima refuza sa mai pompeze si …. si cazi. Din nou acea liniste mormantala te invaluie. Te trezesti pe jos, inghetat si cu o durere crunta care pune stapanire peste fiecare particica a corpului tau. Nu stii cat timp ai fost inconstient. Deschizi ochii si din instinct cauti cu privirea pe cineva. Langa tine nu e decat telefonul care s-a desfacut in bucati de la cadere.

Incepi sa respiri, sa te aduni, sa gandesti. Te tarasti in pat. Da… acum respiri normal insa durerea aia nu iti da pace. Ai flash-uri cu tot ce s-a inatamplat. E ca un film prost in slow motion, insa e un film trist pentru ca personajul principal esti tu. Incepi sa plangi si adormi strangand telefonul in mana. Nu mai stii pe cine ai vrut sa suni, sau poate chiar ai sunat. Nici nu mai conteaza. Acum esti bine. A trecut. Oare maine te mai trezesti? Oare va fi la fel?

Cred ca toti avem o anumita perioada din zi incepand cu care nu mai functionam normal. Eu o numesc ora critica. De obicei se manifesta cam cu doua ore inainte de terminarea programului. Personal iubesc momentul asta. Atunci toata lumea este chill si parca si treaba merge mai bine.

Cand lucram pe noapte, ora critica era pe la 4 dimineata. Atunci toata lumea o lua razna. Fie se radea in hohote din orice si nu ne mai oprea nici dracu`, fie se abera intr-un stil barbar incat nimeni nu mai intelegea nimic sau se faceau glume proaste, gen sunat pe telefonul mobil al unui coleg si dandu-te drept debitor din State. Si statea saracu` cu tine in telefon explicandu-ti ce si cum ai de plata, in timp ce restul se tavaleau pe jos de ras. Aveam o colega care dansa “hipopotamita balerina”. Eram lesinati 🙂 ) Toata lumea isi vedea de treaba si o vedeai cum apare de dupa un cubical… un tutu roz ii mai trebuia. Sau canta “bugging you” …. oricat de suparata sau moarta de somn as fi fost intotdeauna, dar absolut intotdeauna izbucneam intr-un ras isteric cand o auzeam. Mai un debitor isteric, mai o cursa cu scaunele prin birou, un joc de mim cand pica sistemul, seful bagandu-se sub birou cand era asaltat de diferite cereri (cei care erau acolo stiu ca A.B a fost genial la faza respectiva; am ras cu lacrimi) si uite asa treceau 9 ore. Imi e infiorator de dor de vremurile alea.

Si acum e ok. Si aici exista ora critica. Astazi colegul din dreapta imi canta “ave maria” si recita din slujba de dimineata, cea din stanga se stramba in cel mai ciudat mod, 2 metri mai incolo cineva decola cu scaunul pe care il botezase “skoda”, din fundal se auzea un “la puscarie” in genul galeriei Steaua iar eu aveam o bagheta magica confectionata dintr-o stinghie de la un evantai si un ambalaj de la o bomboana si dadeam cu magie: “zbang… you are a frog!” … “zbang… you are a puddel!” 🙂 )

Pentru momente ca astea merita sa te intorci in fiecare zi la munca, pentru ca pana la urma oamenii fac atmosfera; nu cladirea, nu birourile, nu sefii cei mari. Oamenii alaturi de care stai 8 ore in fiecare zi. Din fericire eu am o echipa minunata, formata numai din “dereglati” (si o spun in cel mai bun mod posibil 😛 ) si fara de care zilele ar fi extrem de plictisitoare.

p.s: maine imi iau globul de cristal la mine 😀

La un moment dat tatal unui prieten ne-a spus: “Copii, daca puteti sa faceti cuiva un rau in viata, nu ezitati, faceti-o. Daca sunteti buni si credeti in oameni, o sa ramaneti singurii prosti din lume.” Am zambit atunci punand aceste cuvinte pe seama varstei si a greutatilor prin care trecuse. Astazi ii dau dreptate din toata inima si regret ca nu l-am ascultat.

Acum foarte multi ani ma ghidam dupa principiul “decat sa planga mama, mai bine plange mata”. Si a functionat o perioada. Acum, “la batranete”, mi-am zis ca poate nu e foarte ok asa. Hai sa facem si fapte bune, sa ajutam lumea, sa ne implicam, sa ne pese de semenii nostri. Zis si facut. Nu simteam acea multumire si impacare sufleteasca pe care, cica, o ai dupa ce faci ceva bun. Ba din contra. Am zis ca sunt eu nebuna, si mi se pare, si am continuat. Dar viata a avut grija sa imi arate in cel mai explicit mod cu putinta, ca tatal prietenului meu are dreptate. De obicei, cand ai o problema si nu-i dai de cap de unul singur apelezi la “prieteni”. Eh, atunci vezi defapt ca esti un mare bou, pentru ca nu ai prieteni. Si incepi sa te gandesti la toti oamenii cu care ai interactionat la un moment dat la un nivel mai avansat decat cel de simpla cunostinta. Si incepi sa pui cap la cap cuvinte, gesturi, priviri, pe care le-ai trecut cu vederea la momentul respectiv. Si realizezi inca o data ca esti un bou exagerat de mare. Imens chiar. Un bou planetar (nu am gasit un alt adj. care sa sugereze mai bine imensitatea boului)

Din toti oamenii aia cu care tu ai interactionat, au mai ramas vreo 2-3. Restul au disparut pur si simplu. In cazul unora stii si de ce, la altii inca te mai intrebi ca un bou planetar ce esti, de ce? De ce nu mai sunt? Trebuie sa fi facut tu ceva, clar. E vina ta evident. Si te gandesti…. si iar te gandesti, si analizezi … si te mai intorci odata si te gandesti pana iti ia foc creierul si nu gasesti nimic. Incerci sa afli, insa nu ti se da dreptul la aparare. Esti vinovat si gata. Nici macar de prezumtia de nevinovatie nu beneficiezi. Iti zici in sinea ta de bou: “Eh, asta e. Life goes on”, si te intorci la activitatile zilnice.

Te duci la munca si incerci din rasputeri sa ingnori factorii perturbatori care te scot din minti. Te intorci acasa si iti dai seama ca trebuie sa intreprinzi anumite activitati casnice pentru ca nu le va face nici dracu`. Asa ca inghiti in sec si le faci tu. Te apuci si faci calcule si iti dai seama ca ti-ar mai trebui inca 3 joburi ca sa achiti tot. Adormi sperand ca maine va fi mai bine. Ai cosmaruri, te zvarcolesti pana se duce dracu` si salteaua nu numai lenjeria, te trezesti transpirat si speriat si vrei sa suni pe cineva. Iei telefonul insa iti amintesti ca esti boul absolut si nu ai la cine apela. Se face dimineata, te trezesti, iti faci o cafea si incepi sa faci curat: in agenta telefonului, in lista de mess, in agenda celuilalt telefon. Uite ce bine iti merg telefoanele daca au doar 5 oameni in agenda 🙂 )

Fumezi o duzina de tigari si hotarasti ca ai fost un bou prea mult timp. Faci o selectie a persoanelor pe care le cunosti si le incadrezi in diverse categorii. Pui toate problemele pe hartie si le iei in ordinea prioritatii facand un plan de atac pentru fiecare in parte. Iei decizii referitoare la anumite lucruri si persoane. Iti faci o lista ca sa nu te razgandesti cumva intr-un acces de “a fi boul absolut”. Strangi din dinti si mergi mai departe. Incepand de azi, asta esti TU. Cine te intelege si te accepta asa bine, cine nu, si mai bine. Dai drumul la muzica si parca e un pic mai bine. Din agenda cu 5 numere, suni o persoana si te duci sa bei a doua cafea la ea pentru ca stii ca daca acea persoana a ramas in agenda sigur iti va intelege noul plan. Si mai mult decat atat, iti va fi si alaturi.

Ca si concluzie: cine nu are batrani sa si-i cumpere, pentru ca mare dreptate au cateodata!

Toate cele bune si …. renuntati la a fi boi planetari pentru ca nu se merita

E atât de tragic şi de hilar în acelaşi timp, cum o companie încearcă să promoveze voluntariatul mergând pe ideea că Dă bine în CV.

În trecut, nu îmi plăceau voluntarii. Probabil pentru că cei cu care interacţionasem până atunci erau doar o mână de copiluţe penibile si frustrate care fugeau să salveze cânii vagabonzi. Ei bine, acum încep să îi .. simpatizez. Unele proiecte fiind chiar interesante. Bun, deviem. Ideea e că, dacă vrei sa promovezi voluntariatul printre copiii de-a 12-a nu e tare inteligent să le spui că dă bine in cv. Astfel dispare si puţina umbră de altruism şi odată cu asta denaturezi cuvântul voluntariat.

Da, mi se parte atât de avar să vină un CEO / patron şi să îmi spună ca voluntariatul dă bine in CV. Prietene, ce zici de un internship plătit dacă tot te gandeşti să angajezi mână ieftină şi tânără de muncă?

În viaţă e ca în fotbal.

Poţi să fugi şi să îţi dai sufletu pe teren. Poţi să recuperezi mingi pierdute de alţii, poţi sa repari greşelile altora, poţi curăţa rahatul lăsat de ceilalţi în urmă. Doar că, singura chestie care contează, e să fi tu acela care dă golul. La finalul meciului rămâne omu care a dat golul, indiferent de cât de inapt e.

Aşa e în viaţă. Poţi muta munţii, important e sa fi in locul potrivit la momentul potrivit. Sau?

Cei care ma cunosc, stiu ca sunt un antitalent innascut cand vine vorba de Chimie. Lucru binecunoscut si de profesoara.

Antitalentul nu ar fi o problema daca nu ar fi insotit de un mare dezinteres.

E nevoie de multa inconstienta in momentul in care lasi pe cineva ca mine sa se ‘joace’ in laboratorul de chimie cu chestii necunoscute. Lucru care o sa-l fac luni. Cu putin noroc o sa recreez Fukushima si o sa apar in ziar. Sau cel putin la mine pe blog.

Inca sunt in faza de negare si cred ca totul o sa fie simplu. La urma urmei, de mic aveam o placere pentru a turna apa dintr-un pahar in altu. Nu cred ca e mult mai diferita experienta de luni. 🙂

Există un mit urban care spune că femeile sunt şoferiţe proaste. A venit momentul să-l demontăm. Să spunem lumii adevărul gol goluţ.

Femeile nu sunt şoferiţe proaste. Nu cred că modul în care-ţi conduci maşina e influenţat de sex. Totuşi, unele femei sunt şoferiţe visătoare.

După cum spuneam, astăzi am tras un drum de Cluj. Drumurile patriei arată de parcă s-a forat după petrol prin mijlocul lor.

Când conduci, te gândeşti să-ţi protejezi maşina ca pe tine însuţi. Mă rog, aproape, sau, depinde de cât de scumpă e.

Trăgeam de maşină mai pe mijlocul drumului, unde aveam impresia că sunt mai puţine cratere, iar doamna care venea din contrasens, ţinea tot pe mijlocul drumului, fără să se ferească. Dacă nu aş fi făcut drumul de Cluj dus-întors în aceeaşi zi aş fi spus că e colega mea de slalom, dar nu e aşa. Mergea pe mijlocul drumui din pură intuiţie feminină. Că acolo e mai sigur să circule să nu agaţe ceva. (zic eu)

Ei bine, femei, când vă suiţi la volan, lăsaţi acasă intuiţia feminină. Asta vă face să păreţi şoferiţe proaste. 🙂

Sa lupti cu cartitele in sensul fizic, este destul de suparatoare. Prin urmare, prevenirea aparitiei lor, este mult mai importanta. Cel mai important este sa efectuezi inspectii periodice la fata locului, pentru a detecta semnele prezentei daunatorilor si, daca sunt identificate, incepe sa actionezi. Din punct de vedere figurativ, este necesar sa se clarifice imediat ca „oaspetii” nu sunt bineveniti. o cartita este un animal destul de inteligent si va prefera sa faca un alt musuroi si sa caute mancare intr-un alt loc.

Pentru a scapa de cartite ai nevoie de un aparat anti cartite, aceasta fiind o modalitate mai eficienta de combatere. Exista mai multe tipuri diferite de dispozitive tehnice. Unele dintre acestea sunt urmatoarele:

  • Aparat cu ultrasunete (un dispozitiv tehnic care emite impulsuri ultrasonice la o frecventa de aproximativ 400 Hz). Sunetele ranesc aparatul auditiv sensibil al cartitelor, care le respinge in mod efectiv pe o raza de pana la 20 m.
  • Dispozitive cu vibratii (atat produse speciale, cat si produse artizanale). In procesul de lucru, ele produc vibratii care sunt transmise la sol si care dezorienteaza animalele si le conduc, de asemenea, departe de terenul tau agricol. Animalele sensibile, aflandu-se in conditii neplacute, prefera sa fuga.
  • Capcane (dispozitive concepute pentru a distruge cartitele in sensul fizic). Instalarea lor, de regula, se face in interiorul pasajului subteran. De exemplu, poate fi utilizata o teava de metal egala cu diametrul cursei cu insertii speciale de la capete, permitand animalului sa intre inauntru si sa nu mai iasa.

Aparatele anti cartite pot fi impartite in mecanice si electrice

Dispozitivele Mecanice – acestea sunt de obicei sub forma de turn, care emit zgomote diverse sub influenta vantului.  La suprafata trebuie sa ramana tija de 0.8-1 m. In lanuri, vantul simuleaza urletul unui viscol. Vibratia sonora provoaca cartitele sa paraseasca zona campului.

Reperele electrice genereaza vibratii ultrasonice, iar domeniul de actiune al acestora depinde de dispozitiv. Mai multe adaptari vor determina ca sobolanii de camp si cartitele  sa stea departe de astfel de zone. Dispozitivele actioneaza asupra animalelor ca un cutremur uman, zona  de actiune fiind de 10-12 mp. Lucreaza pe baterii. Astfel, cateva bucati pe parcela vor fi eliberate de daunatorii din sol. Ele sunt plasate primavara si toamna,  si sunt eliminate in conformitate cu instructiunile furnizate impreuna cu dispozitivul.

De o vreme incoace, de fapt de ceva vreme incoace ma taie o durere de masea groaznica.

Si, in agonia in care ma scufund zi de zi, ceas cu ceas, am meditat si am hotarat de unu’ singur ca durerea de masea e cea mai nasolita dintre toate. E durerea aia care iti bate-n gura precum bass-ul unei piese din bmw-urile tiganilor.

Durerea de masea e ca o fata fitoasa. Nimic nu-i convine. Daca tragi aer rece, te doare de te-ndoaie, mananci pe partea cu maseaua-n cauza, te-nebuneste durerea. Nu poti s-o satisfaci, nu poti sa-i faci pe plac.

Chiar acum ma doare de ma innebuneste. Si nu ma doare doar maseaua, e o durere complexa, impartita pe etape si etaje. Incepe de la masea si fuge spre tampla. Se extinde ca o ciuma.

Am nevoie de solutii!

Lipsa somnului afecteaza atat starea psihica, dar si pe cea psihica. Hormonii implicati in multe dintre functiile importante ale organiosmului au si ei de suferit daca lipsa somnului este accentuata. Persoanele care sufera de lipsa somnului sunt mai predispuse la unele boli precum diabetul, din cauza dereglarii insulinei. De asemenea, persoanele care nu au un somn corespunzator, ajung sa aiba si probleme cu hipertiroidia produsa de excesul de hormoni tiroidieni.

Insomnia mai este responsabila si de aparitia infarctului, dar si de scaderea imunitatii, de aceea aceatsa problema trebuie tratata cat mai rapid. Persoanele care sufera de tulburari ale somnului sunt predispuse la accidente auto sau de munca datorita faptului ca viteza de reactie este mai scazuta. Stresul, anxietatea , depresia sau socul emotional sunt cateva motive pentru care nu ne putem odihni.

Chiar si o masa prea imbelsugata sau administrarea unor medicamente pot face ca somnul sa nu isi faca simtita prezenta. Zgomotele, caldura excesiva si luminozitatea ne pot afecta si ele somnul si pot induce diverse tulburari ale somnului. Este un lucru esential sa scapam de problema insomniei, astfel incat sa avem un stil de viata cat mai sanatos. Un somn bun este extrem de important pentru sanatatea noastra.