rebiG

Asa suntem noi romanii, in general, consumişti, adica ne place sa consumam.

Mergem la cumparaturi si vedem super oferta la sosete – trei perechi la pret de doua – dar noi nu avem nevoie decat de o singura pereche, insa nu putem scapa din vedere super oferta si cumparam cele trei perechi la super pret.
Asta mi-a venit in minte cand am vazut cu cata frenezie se inghesuie lumea la chioscurile de ziare pentru a-si cumpara cartea saptamanii impreuna cu ziarul Adevarul.

Dintr-o discutie purtata cu o colega, mi-am dat seama ca ea (si sunt absolut sigur ca si ceilalti) nu cumpara cartea pentru valoarea ei in sine, ci pentru ca e la un super pret si este bine sa o ai in biblioteca.
Una peste alta, incercati sa va imaginati ce nebuneala a fost la chioscurile de ziare cand a aparut primul volum din seria de Jules Verne, avand in vedere ca a costat doar 1,6 ron impreuna cu ziarul.

In concluzie, de ce cumparam? Pentru ca este bun si avem nevoie sau pentru ca este super pret?

Romania e plina de biserici. In fiecare cartier este cel putin o biserica si la fiecare zece biserici cate o catedrala.

Stau si ma intreb la ce atata biserici, avand in vedere potentialul religios al romanilor. Niciodata nu am vazut bisericile alea pline, nici la Pasti, nici la Craciun. Nici macar pe jumatate pline.

Si continua sa se construiasca ..
Parerea mea este ca se fac prea multe biserici degeaba. De banii aia mai bine s-ar pune indicatoare si semafoare pe strazi. Asa .. ca fapt divers.

Acum ca s-a terminat primul semestru si am vazut goana unor colege dupa medii cat mai mari, mi-a venit in minte o intrebare: pentru ce mergem la scoala?
Este normala dorinta de a obine note cat mai mari la scoala, asta in contextul in care notele obtinute sunt direct proportionale cu cunostintele dobandite.

O colega, considerata de profesori ca fiind o persoana cu principii, a depus un efort teribil pentru media zece. S-a certat cu cativa profesori, inca de prin clasa a noua, reusind sa atraga astfel antipatia colegilor.
As putea continua cu exemplele, dar nu cred ca are rost.

Deci, in cele din urma, pentru ce mergem la scoala? Pentru medii mari sau pentru a invata ceva?
Cred ca de aia ne merge atat de bine ca si popor, pentru ca ne intereseaza mediile cat mai mari, fara a conta felul in care le obtinem: medii mari sa fie, ce mai conteaza daca nu stim nimic?!

Zgarcenia ucide, fiti siguri de asta! Sa va povestesc o intamplare.

A fost odata un copil pe nume Jutandel.
Pe acest Jutandel il supara tare rau o pisica care ii dadea tarcoale zilnic: rasturna cosul cu gunoi de langa casa, isi facea treburile pe terasa casei sau pur si simplu umbla printre florile atat de dragi mamei si le rupea.
Zile la rand l-a framantat un singur gand: cum sa scape el de aceasta pisica? Intr-o zi ii veni o idee, pe cat de geniala, pe atat de ucigatoare.

Se gandi sa ia un peste, sa-l otraveasca si sa-l dea pisicii sa-l manance si astfel sa o trimita pe lumea cealalta. Zis si facut. Ia pestele si il asaza pe terasa, asteptand, plin de bucurie, sa vina pisica. Intre timp, il suna un amic si este nevoit sa plece pana la respectivul. In tot acest timp cat a fost plecat Jutandel, a venit acasa Moroman, tatal lui. Vazand pestele pe jos, se infurie grozav si isi zise: Ce oameni neglijenti si dezinteresati! In loc sa faca economie, ei arunca mancarea. Lua pestele de jos, il curata putin de praf, si il bagase la cuptor pentru a-l incalzi; dupa aceea il manca cu o pofta incredibila.

La putin timp dupa ce terminase de mancat, i se facu rau si cazu jos, lat.
Dupa nici zece minute isi face aparitia si Jutandel si isi vede tatal mort, iar pisica pe terasa.

Morala: zgarcenia ucide!
Nu era mai simplu ca Moroman sa fi aruncat pestele la cosul de gunoi?

Nu, n-am să vă plictisesc cu matematica şi nici cu vreo altă materie de pe la şcoală, am să vorbesc despre unele teorii. Ce fel de teorii? Care nici măcar în ziua de azi nu s-au demonstrat a fi adevărate sau nu. Să începem cu mai multe exemple.

Primul exemplu care îmi vine în minte sunt… spiritele. Eu cred în spirite, cred în cei care nu şi-au găsit liniştea sufletească şi au rămas printre noi, pe Pământ. Dar acest lucru nu a fost demonstrat, dar totuşi eu cred că există. Cine îţi poate demonstra că ceea ce crezi nu e adevărat? Nimeni. Şi la fel de bine nimeni nu îţi poate demonstra că ceea ce crezi chiar e adevărat.

Mai este o teorie de genul… cum că ar exista extratereştrii. Păi, nici aici, nu sunt dovezi, aşa că nu ai cum să dovedeşti că există. Dar cred şi în ei. De ce? Pentru că noi, de fapt, în Universul ăsta suntem cât “negrul de sub unghie”, adică foarte mici. Aşa că cine ne poate spune că sunt şi alte vieţuitoare în afară de cele de pe planeta noastră? Nimeni. Oricum, am avut acum vreo 2 ani o experienţă ciudată, când veneam de la pescuit, am văzut pe cer nişte “linii” extrem de strălucitoare, viteza lor este inimaginabilă, un avion nu avea cum să fie, şi nici clasica fază cu luminile unei discoteci. Asta a durat cam… 1 minut. Nu aveam camera foto la mine. Nu are rost să mint. E chiar adevărată întâmplarea.

Lăsând la o parte aceste două teorii, mă gândesc că… şi eu aş putea să mă gândesc la ceva ce nu poate fi demonstrat cum că ar fi adevărat sau nu. Enunţ ideea mea, sub formă de întrebare, pentru că nici eu nu ştiu dacă e adevărat.

Şi întrebarea e următoarea: Există alte “dimensiuni” în care chiar trăieşti şi tu, exact în acest MOMENT, dar în celelalte vieţi faci altceva. Ce anume? Păi… să zicem că în fiecare “dimensiune” v-aţi născut în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. DAR pe măsură ce creşteţi luaţi decizii diferite. De exemplu, acum ţi-e foame şi te duci să mănânci, dar în cealaltă “dimensiune” nu te duci. Dar pot exista chiar mai multe, nu? În alta nu ţi-e foame. În cea în care suntem noi acum îţi place probabil un sport anume, în cealaltă probabil urăşti sportul. Poţi fi bogat şi în altă dimensiune să fii gunoier. Şi uite aşa putem avea o infinitate de aşa numite “dimensiuni”. Şi cine poate demonstra dacă e adevărat ce am aberat aici? Nimeni. Singura diferenţă e că în primele 2 teorii cred, dar în teoria mea nici eu nu am încredere.

Sunt din ce în ce mai pesimist, asta se poate observa şi din ultimele însemnări ale mele. Eram un mare optimist, am sperat în multe şi… multe chiar s-au realizat, dar la fel de multe (poate şi mai şi) nu s-au realizat.

E foarte nasoală situaţia în care eşti sigur pe tine, eşti sigur de reuşită, eşti sigur că totul va fi bine, dar în ultimul moment sau în ultima secundă…totul se duce pe apa sâmbetei. Vi s-a întâmplat şi vouă nu? Aici este un moment când devii nesigur şi ajungi doar… să speri. Să speri pentru mai bine. Dar e la fel de nasoală situaţia în care ai sperat… degeaba. Şi asta vi s-a întâmplat? Înseamnă că şi voi aţi început să deveniţi pesimişti. Eu, unul, nu mai sper, nu mai cred, nu sunt sigur.

După părerea mea, sunt două tipuri de persoane pesimiste: cel care nu crede în întâmplări cu probabilitate mică de a se întâmpla şi cel care se ia după zicala “Vom trăi şi vom vedea!”. Eu cred că sunt al doilea tip de pesimist. Nu sunt nici sigur şi nici nu sper.

Am ajuns vedetă, lumea mă iubeşte, sunt sigur că am o grămadă de unici pe blogul meu cu muzică (deşi n-am implementat absolut nimic pentru statistici), ce să mai? Dar am să implementez în curând un script, cred că Google Analytics. Obiectivul meu principal este să arăt că un blog se poate dezvolta şi pe un subdomeniu. În cazul de faţă: la orice blog conţinutul trebuie să fie pe primul loc, nu template-ul, header-ul sau să fie pe domeniu! Un obiectiv secundar e să împărătăşesc cu alţii gusturile mele muzicale.

Asta explică şi “inactivitatea” (că aşa vă place vouă să îi spuneţi la perioada în care nu postaţi nimic pe blogul personal) mea. Voi avea şi alte postări, dar mai rare. Blogul meu de muzică este în prim plan acum!

Şi dacă voi numiţi ceea ce fac eu, “trafic”, get a life!

Eu, de câteva luni bune folosesc numai căşti pentru ascultat. Şi acum câteva săptămâni s-a defectat casca dreaptă (şi am dat peste 30RON pe ele, băi). Nu am dat importanţă şi am continuat să ascult muzica ce îmi place. Apropare tot timpul ascultam la maxim, indiferent de gen(şi death metal =)) ), numai în casca stângă.

Dar, în noaptea ce tocmai o trecut, am descoperit ceva interesant. Cum eu nu puteam să adorm nicum, mă tot mişcam prin pat şi “frecam” câteodată urechea stângă de pernă. De mai multe ori am repetat procedura asta, şi am început să aud foşnete puţin ciudate. Adică, auzeam ceva de genu unei chitare slabe, sau când cauţi o frecvenţă la radio. Am “frecat” şi urechea cealaltă, dar nu auzeam nimic anormal. Am dat “palme” ambelor urechi si parcă urechea stângă era mai înfundată. Acum vă las pe voi să decideţi: E de bine sau e de rău?

Şi acum ascult muzicăă la cască =))

“…Îţi spun, dar sunt mereu pregătit de război, 
Cu baioneta-n mână si genunchii in noroi…”

Nu, nu. Nu sunt pregătit  pentru nici un război în adevăratul sens al cuvântului. Sunt pregătit în războiul pe care eu îl numesc şcoală. Sunt pregătit să mă trezesc la 8 dimineaţa, sunt pregătit să învăţ, sunt pregătit să stau 7 ore în scoală, sunt pregătit să port în spate un ghiozdan, sunt pregătit să merg pe un drum pe care l-am parcurs de sute de ori, sunt pregătit să nu mai am aşa mult timp liber (din păcate) şi lista poate continua. Singurul lucru bun e că ma reîntâlnesc cu colegii 5 zile pe săptămână si încă câţiva sâmbăta (baschet).

Prima zi de şcoală, eh. O plictisealăăă totală. Nimic nou. Tot aşa an de an. Dăm flori, ne dă manualele şi completăm nu ştiu ce manualul lui peşte cu starea manualului şi alte tâmpenii. Tot ce a fost interesant a fost revederea cu colegii, câteva discuţii, caterincă si pa. Nu avem nici un coleg nou, nici o profesoară nouă(din câte am ştiu eu cel puţin ), dar a plecat un coleg cu care personal mă întelegam superr şi facem chimie, materie nouă pentru noi. În rest, prima zii de la şcoală sucksssss!

Pe final, îmi fac singur o dedicaţie

Am pierdut 2 posturi din prostia mea. Cei de la NShost mi-au închis blogul din cauză că nu am respectat o reguă a lor şi nu am adăugat nişte link-uri. Greşala mea 🙂 .

Norocul meu a fost că în fiecare luni se face un backup. Şi cum eu am deschis blogul duminică, deci am pierdut doar posturile făcute marţi si miercuri(Yahoo: Spamul la putere şi Twitter). Nu are rost să fac caz pentru 2 posturi. Alţii şi-au pierdut tot blogul…