Oglinda nopții. Ochii tăi, săbii verzi înfipte în carnea mea. Valuri care trec printre degetele noastre. Tu întreg în spațiul de sunete, la fel în umbră și în lumină. Tu te vei numi auxocrom, cel care captează culoarea. Eu mă voi numi cromofor, cea care dă culoare. Tu ești toate combinațiile posibile de numere. Viața. Dorința mea de a înțelege încotro se îndreaptă linia vieții umbrei și mișcării. Tu umpli și eu primesc. Cuvântul tău străbate tot spațiul ăsta și ajunge până la celulele mele, aștrii mei, și apoi se îndreaptă spre ale tale, acolo de unde vine lumina pe care eu pot să o dau.
Era multă sete strânsă de ani de zile în corpul nostru. Cuvinte înlănțuite pe care n-am putut să le zicem decât cu buzele visului. Vis încolțit de miracolul vegetal al corpului tău. Peste forma ta, la atingerea mea, îmi răspund pleoapele florilor, susurul râurilor. Toate fructele sunt în sucul buzelor tale, sângele rodiilor, munții perelor și ananasul aristocrat. Te-am oprimat la pieptul meu și miracolul formei tale mi-a penetrat sângele prin buricele degetelor. Miros esență de stejar, amintire de alun, adiere verde de salcie. Orizonturi și peisaje pe care le-am străbătut numai cu sărutul.
O uitare de cuvinte va forma limba exactă pentru a înțelege privirea ochilor noștri închiși. Ești prezent, dar intangibil, ești cel care a creat universul camerei mele. Absența ta germinează, tremură în zgomotul orologiului, în pulsații de lumină, respiri prin oglindă. De la tine până la mâinile mele pot să străbat deja tot corpul tău și fiind cu tine un moment sunt și cu mine un moment. Iar sângele meu este miracolul care se scurge prin venele aerului, de la inima mea până la inima ta.