30apr.

O să mă prefac că n-a durut

Se întâmplă în felul următor. Fără ştirea ta o mie de tăieturi mici îţi lacerează corpul şi se vindecă greu. Sub transpiraţia dulce a încercărilor de vindecare, rănile ustură şi fac scenariul unor mari poveri pe care să le cari după tine şi să le numeşti bagaj emoţional improbabil. Ai încercat, îţi spui, ai încercat şi eşuat lamentabil

Încă o dată, adaugi amar şi refuzi să te trezeşti la realitatea cea mai reală: fiecare eşec emoţional te îndepărtează de vârsta la care ai mai fi putut să începi să iubeşti pe cineva timp de cincizeci de ani.

Sexul se trezeşte totuşi la douăzeci şi patru de ore de când ai părăsit patul la fel de bine ca şi la doi ani. Când te ridici din pat refuzi să scrii ficţiunea dorinţei pentru că şi asta doare. Doare să fii într-un spaţiu complet penetrabil, dar gol.

Nu mai ai răbdare cu rănile. Le zgândăreşti cu necunoscuţi abrazivi care nu îţi rafinează nici arta de a face dragoste şi nici filozofia de viaţă. Pe marginea patului ai foarte puţine lucruri de recunoscut către tine. Şi prea puţin feedback de oferit.

Cele o mie de tăieturi minuscule se multiplică flagelator, este o poveste de multipli de o mie. Şi harta lor nu mai spune nimic despre tine. Poate atunci e bine să te opreşti. Au.

Î: Ce-ai păţit? Te-ai lovit?
R: Da, dar a trecut foarte mult timp de atunci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *