11oct.

Nimeni nu aparține aici mai mult decât tine

Aici totul e posibil. Pentru noi cei din șleahta Mirandei. Îi aparținem și ei ce-i drept, pentru că s-a chinuit să scrie o carte superbă ca propoziția din titlu să aibă sens. Azi am trecut printr-un val de elicoptere, clinchete de pahare, tobe africane, zgomot de monede târșâite pe fundul sertarului de la casă, clic clac de taste de telefon mobil și tocuri care sparg ultimele grămezi de zăpadă. Eu nu știu dacă numai eu le aud pe toate astea, dar mă bucur că-mi găsesc și eu locul printre ele.

Tot azi am simțit că îmi lipsește din mimica feței :d, că m-am obișnuit să-l folosesc ca emoticon, dar că încă nu știu să-l folosesc ca gest.

Și a mai fost o discuție despre amor, de genul care vezi cărnuri roz chiar dacă închizi ochii, iar pe fundal cineva răsfoia ceva glossy și bătea din tocuri. Am întors capul, n-am identificat tocurile, dar revista era acolo, lăsată pe un fotoliu.

Asta ca să menționez numai ce n-a fost prietenos. Cu restul m-am obișnuit prea bine și prea repede.

Dar mi-au lipsit cuvinte (scriind prima dată ceva în franceză de ceva timp mi-au lipsit opt cuvinte și câteva accente; sunt convins că dacă vorbeam nu-mi lipseau nici cuvintele și nici accentele), mi-a lipsit un lucru cu care m-am obișnuit de-a rândul mai multor ani decât cei care au trecut de când m-am hotărât să mă dezobișnuiesc.

Ceva scris de un prieten fși mi-a mai lipsit vocea cuiva cu care m-am întâlnit total neașteptat acum câteva zile și mi-a creat un sentiment de confort. Dar îmi repet că astea sunt alegerile mele acum, că așa stau lucrurile și că nimeni nu aparține aici mai mult decât mine. E viața mea, totuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *