Mi-am propus la un moment dat să reușesc să scriu la comandă, fără să vină din suflet ci numai din cap. E un ideal pur tehnic, dar cred ca multă lume are nevoie de el – Octavian inclus, pentru că prima oara scriu în dăți consecutive la el.

E o letargie posomorâtă prin jur, uneori nihilista. Stau atât de aproape de ea și din când în când mi-e că o iau și eu. Dacă e contagioasa?

– niște lume cu care respir des aerul dintr-o incapere nu mai are chef – cheful meu dispare atunci când se ofteaza prin jur, la fel și atunci când mă apasă un anumit tip de tacere din aer.

– niște lume cu care mă ating din când în când a racit. are urechile înfundate, ne înțelegem greu (nu neapărat cauză-efect). Letargia se ia prin contact, prin eliminare. Nu-s deloc mai bine după ce ne despărțim.

Nu știu alte modalități de transmitere a letargiei. Nici nu sunt sigur că ăsta e termenul medical pentru ‘ciudat’. Dar oricum i-aș spune, mă face să mă simt singur în rezistență. Și tind să mă alăturez procentului de infectați, cu siguranța lui ‘la un moment dat’. Nici nu-i primăvară încă, n-am nicio scuză să scriu ‘astenie’ (care habar n-am ce înseamnă de fapt).