Remus Când am aflat prima dată despre această carte, nu mică mi-a fost mirarea: o carte despre vocea lui Antony Hegarty? Și apoi: în franceză? Prietenii de la Le Mot et le Reste (+) scot cărți foarte drăguțe, doar aruncați un ochi; dar nu mă așteptam să găsesc cartea asta. De fapt o să fiu sincer: ea m-a găsit pe mine.
Jérôme Solal s-a apucat să scrie despre sentimentele diverse pe care i le trezea vocea lui Antony Hegarty în 2005. De atunci și până în apr-11, la publicarea cărții “La Voix d’Antony” au trecut șase ani, iar tot acest timp, domnul Solal a fost cât se poate de discursiv și deschis cu trăirile intime pe care le are animat de muzica Antony and the Johnsons și mai mult decât atât, s-a documentat cu orice material la dispoziția sa pentru a încerca să redacteze o istorie emoțională și emoționantă a parcursului creativ al formației și al star-ului său, vocea lui Hegarty.
Desigur o lectură care nu poate interesa decât pe cei pasionați de muzică (biografiile muzicale nu sunt, cred, în topul de lectură al niciunui editor) și de istoria in-the-making a celor care și-au adus aportul creativ la colosul Antony and the Johnsons, cartea depășește granițele aride ale biografiei și devine rând cu rând o odă fantastic de bine calibrată adusă calităților vocale ale lui Antony Hegarty.
Dacă nu pentru pertinența documentării, atunci sigur pentru poezia perpetuă a cărții, și tot merită răsfoită. E o carte care invită la reverie și care confirmă sentimente pe care puțină lume a avut dibăcia sau aplicația să le pună în cuvinte, și invită la noi și noi audiții.
Seria de eseuri cuprinsă în ”La Voix d’Antony” este însoțită de o discografie amplă (cca.100 pagini!) a formației; luând fiecare versiune, fiecare single, fiecare lost tape sau colaborare și arhivându-le frumos, din 1994 în 2010, făcând istoria poate pentru prima oară scrisă a alaiului în fruntea căruia se află Marsha P. Johnson, și în care apar pasager Björk, Laurie Anderson, Franco Battiato, Marianne Faithfull, Hercules and the Love Affair, Cocorosie sau Lou Reed.
Mi-a plăcut foarte tare “La Voix d’Antony” și mi-aș dori, dintr-o multitudine de motive, să recitesc peste ani, o versiune ‘adusă la zi’.