25ian.

Haos

E intuneric si e mult prea multa liniste. Atat de multa incat te auzi respirand. Scrutezi bezna inghetata insa nu e nimeni. Esti singur. Tu si gandurile tale care dau navala fara mila. Simti ca iti ia foc creierul. E mult, e prea mult. Totul te copleseste, te sufoca, te striveste. Nu stii de unde sa incepi si unde sa termini. Simti ca vei pierde si farama aia de contact cu realitatea pe care o mai ai. Te mai uiti odata in jur. Nimeni. Te simti pierdut si dezorientat. Pui mana pe telefon si suni rugandu-te ca cineva, oricine, sa raspunda, sa iti zambeasca si sa iti spuna ca va fi ok. Ciudat: nu raspunde nimeni. Cu fiecare secunda care trece simti ca nu mai ai aer, ca ceva inauntrul tau se stinge si moare. Vrei sa strigi dupa ajutor insa stii ca nu te va auzi nimeni. Incerci sa te concentrezi insa esti la limita dintre real si fantezie.

Unde iti sunt prietenii? – e intrebarea care iti rasuna ca un ecou in cap. Care prieteni? Cei care te privesc in ochi si te mint cu zambetul pe buze? Cei care te-ar injunghia pe la spate cu prima ocazie? Cei care sunt atat de orbiti de ipocrizie incat nu isi dau seama ca tu stii exact ce au facut? Cei care te cauta numai cand au nevoie de ceva? Cei care sunt atat de falsi incat numai gandindu-te la ei ti se face rau?

Unde este el? – a doua intrebare care te macina. Care el? El care se joaca cu mintea ta doar pentru a nu se plictisi? El care apare de niciunde, te inalta pana la cer si apoi pleaca lasandu-te in plin picaj? El care te-a facut sa crezi in vise numai pentru a ti le lua inapoi?

Sunt prea multe intrebari fara raspuns, sunt prea multe… Privirea ti se intuneca, totul se invarte, creierul ti se blocheaza, incepi sa amortesti, aerul din jur se dilata, inima refuza sa mai pompeze si …. si cazi. Din nou acea liniste mormantala te invaluie. Te trezesti pe jos, inghetat si cu o durere crunta care pune stapanire peste fiecare particica a corpului tau. Nu stii cat timp ai fost inconstient. Deschizi ochii si din instinct cauti cu privirea pe cineva. Langa tine nu e decat telefonul care s-a desfacut in bucati de la cadere.

Incepi sa respiri, sa te aduni, sa gandesti. Te tarasti in pat. Da… acum respiri normal insa durerea aia nu iti da pace. Ai flash-uri cu tot ce s-a inatamplat. E ca un film prost in slow motion, insa e un film trist pentru ca personajul principal esti tu. Incepi sa plangi si adormi strangand telefonul in mana. Nu mai stii pe cine ai vrut sa suni, sau poate chiar ai sunat. Nici nu mai conteaza. Acum esti bine. A trecut. Oare maine te mai trezesti? Oare va fi la fel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *