Remus A fost o saptamana cu mult prea multe evenimente si mult prea agitata. Si nu in sensul pozitiv. Gurul rapoartelor a plecat. Aproape ca imi da o lacrima in coltul ochiului cand ma gandesc. Cine o sa ma mai futa pe mine la cap cu binecunoscuta fraza: “Uite, am mai facut un raport. Acum ti-l trimit. Sa stii ca indicatorii astia ne vor ajuta extrem de mult.” Faaa, mori! Si tu, si indicatorii, si graficele si milioanele tale de rapoarte. Ia-le si dute. Domnul fie cu tine!
Mda… si acum vine partea mai putin placuta. M-am pricopsit cu niste taskuri in plus, ca deh cineva trebuie sa le faca, doar nu vor ramane suspendate si bineinteles ca eu am un dar fantastic de a-mi complica existenta. Am primit mostenire de la guru strategia pe lunile ce vor urma. Toate bune si frumoase, numai ca era un kkt. Si eu in loc sa tac si sa imi vad de ale mele, ce credeti ca fac? Ce fac?? Ma apuc sa o schimb, evident. Bai, zici ca sunt tampita. Adica de ce sa muncesc mai putin?!
Nuuuu, tre sa ma agit eu, sa ma dau peste cap, sa ma umplu de nervi. Sa facem ceva frumos dom`ne. Eh, si uite asa am bagat la greu saptamana trecuta. M-am pus chiar sa fac lista in fiecare zi cu ce am de facut sa nu uit dracu`. Si cum taiam ceva, cum adaugam alte 2 chestii noi. Era un fel de never ending list. Ce mai, o lista eterna. Nu zici ca am facut si rapoarte! Fereasca sfantu`, cand am intrat eu pentru a treia oara in viata in programul ala minunat si am vazut ce e acolo, m-a luat cu lesin.
Bai, miliarde de combinatii si variabile si indicatori si valori si… Cred ca daca mai scotocesc un pic o gasesc si pe strabunica-mea. Sa ma vezi pe mine facand triplu axel combinat cu dublu tulup si flic flac pe spate prin minunatul excell… Pffff, zici ca nu mi-au luat ai mei jucarii cand eram mica si mi-au pus in schimb Office-ul in fata. Mai ciudat e ca atunci cand ma prind cum functioneaza cate ceva, ma incearca un vag sentiment de satisfactie. Aoleu! Probabil sunt bolnava si delirez. Este singura explicatie logica. Hmm… De ce dracu ma agit eu ca porcusorul isteric intotdeauna, nu stiu. Clar, sunt tampita.
Vineri, am terorizat IT-ul. Curgeau taskurile pentru ei, mai ceva ca “dujmanii” manelistilor. La un moment dat saracu` Cip a cedat nervos: “Da` cate sa mai ai? Cate sa mai pui? Cateeee?” Pe la 4 s-a rupt filmul. Ora critica venise. Nu am mai fost in stare sa fac nimic decat sa ma tavalesc pe jos de ras cu Sia. Mai mama, radeam din orice. Chiar si de ceva care in mod normal m-ar fi enervat. Spre exemplu: ultimul task dat IT-ului, presupunea implementarea unei pagini text.
Eh, si cand am verificat eu, erau 2 pagini: una blank si una text insa evident ca e o vedeam doar pe aia blank. In circumstante normale as fi facut spume insa acum pun mana pe telefon si zic doar: ”Cip, avem o problema. Spuf… e blank.” dupa care am lesinat de ras. Ce sa ii mai explic eu ce si cum. Am lesinat in timp ce saracu` om s-a deplasat pana la mine la birou ca sa si inteleaga ceva din “spuf… e blank.” Eram varza. Da` ce zic eu varza. E putin spus. Esenta de varza…. defapt praf de varza. Inca un pic si ma transformam in pulbere de varza.
Astazi am reusit intr-un final sa termin. Parca nu imi venea sa cred cand am taiat tot de pe lista. Asa ca ce am facut? Am iesit la o tigare? Nuuuu! Am luat o pauza? Nuuuu! Am facut lista pentru saptamana asta? Daaaaa! Si pentru saptamana viitoare? Daaaaa! Imi vine sa imi dau palme singura cateodata. Eventual cu piciorul. Clar, imi place sa imi complic viata intr-un hal maxim. Maxim am zis!!!