La 5.30 când sună alarma o să mă trântesc pe pat. Pătura o să se înfășoare în jurul meu aproape instant și o să-mi regăsesc în mai puțin de câteva minute în căldura coconului brațele și picioarele mele de copil. Și în ritmul ăsta, iar va trebui să dorm înainte să adorm.
Și mai înainte de asta, va trebui să împing lacrimile înapoi cu pleoapele, nesigur de direcția în care merg. Înainte sau înapoi, înaintând spre zi sau înapoindu-mă în noapte. E ceva la somnul meu care nu-mi place nopțile zilele astea.