Remus Nu am mai scris nimic de ceva vreme. Nu am avut chef… nu am avut inspiratie… nu am avut nimic de spus. Astazi insa vom continua seria “Hai sa vorbim despre…” si ne vom focusa pe aparente. Cu totii stim ca de cele mai multe ori aparentele sunt inselatoare, si cu totii incercam sa le descifram.
Ne facem scenarii, ne dam cu presupusul, investigam, analizam, ba chiar afirmam cu tarie cateodata ca `stim sigur`si ajungem sa dam in paranoia. De cele mai multe ori concluzia astfel trasa este un kkt. Nu toata lumea s-a nascut sa fie psiholog, sau poate ca unii le pastreaza atat de bine incat nu ajungi sa ii cunosti niciodata. Ceea ce este atat de evident incat iti scoate ochii poate ascunde cu totul altceva… de cele mai multe ori opus evidentului initial.
Cu totii pastram aparentele. De ce? Poate pentru a nu fi etichetati de ceilalti intr-un anumit fel. Poate pentru ca exista un interes la mijloc. Poate ca nu avem curajul sa ne asumam propriile fapte sau poate ca ne este pur si simplu lene sa dam explicatii. Poate ca … dracu stie de ce. Nu inteleg oamenii care pozeaza in altceva decat ceea ce sunt. Nu inteleg oamenii care nu isi asuma responsabilitati. Nu ii inteleg pe cei care sustin ceva desi tu stii ca nu e asa.
De ce dracu te intereseaza ca X va crede ca esti nu stiu cum, sau ca Y se va uita urat la tine pentru ca a aflat ca ai facut nu stiu ce? De ce sa nu strigi in gura mare “frate asta e, daca iti convine bine, daca nu iara bine”? De ce? Recunosc, si eu pastrez aparentele, insa doar atunci cand este ceva la mijloc. Atunci cand exista un interes bine definitivat si persoana mea ar avea de castigat, numai fata de anumite persoane si numai pana cand acest ceva se materializeaza.
Poate e gresit, poate nu e… prea putin imi pasa. Poate persoanele implicate in ceva-ul asta vor avea de suferit din cauza acestor aparente, poate ca ma vor uri dupa ce se termina tot… din nou: neinteresant. Si totusi, poate ca daca nu ne-am mai pierde atata timp ascunzandu-ne dupa aparente lucrurile ar fi mult mai simple. Oare?