…sa imi transform fiecare vis in realitate, sa imi urmez calea pe care o aleg fara sa am regrete, neimpliniri… Dar ma simt atat de singur uneori, de neimplinit, sufletul meu nu poate evada si zbura spre cerul albastru, pentru a uita de tot ce il tinea prizonier aici jos… Nu imi gasesc locul nicaieri, visez mereu la altceva, la ce e dincolo de nori…dincolo de infinit…
Regret ca au trecut atatia ani in care spiritul meu a fost captiv, a fost fortat sa vietuiasca intr-un loc pe care niciodata nu l-a agreat… Un spirit liber vrea mereu mai mult de la viata, vrea sa plece spre zari nemarginite, pana la capatul Universului, pentru a vedea tot ce exista, pentru a intelege cine suntem si de unde venim, dar mai ales spre ce ne indreptam.
In fiecare zi imi imaginez ca viata nu e asa cum o vedem in realitate, imi imaginez ca totul e bine, ca nu imi trec secundele pe langa mine fara sa ma aleg cu ceva.. Stau cu gandul la alte locuri, la alte epoci, la vremuri de mult apuse, sau la vremuri viitoare… Sunt un visator realist, mai bine spus.
Va sa zica, desi imi place sa visez, sunt totusi constient ca realitatea e foarte cruda… Dar observ uneori ca sunt inconjurat de oameni care habar nu au pe ce lume traiesc, au impresia ca sunt in Rai, nu pe pamant… Ei nu au nici cea mai mica idee ca exista crime la tot pasu, minciuni si rautate… Se lasa dusi de valul prostiei si nu de putine ori ajung sa pateasca tot ce e mai rau, pentru ca nu stiu sa se fereasca.
Nu poti ignora ce se intampla in jur, oricat ai vrea.. Nu stiu cum am reusit sa ma stapanesc pana acum, sa nu fiu impins la cele mai grotesti fapte, care recunosc, mi-au trecut prin gand.. Am vrut de multe ori sa ma sinucid, dar ceva, nu stiu ce, m-a oprit… As fi vrut ca acel ceva sa fi fost ceea la ce ma gandesc eu acum, dar din pacate… Nu am avut pe nimeni pe care sa iubesc cu adevarat.
Doar intr-un caz anume am cam “dat cu piciorul”, involuntar in mare parte, unei fiinte pe care am placut-o cel mai mult in viata asta, decat pe oricine altcineva la un loc… Cu parul cretz, ochii ei frumosi si-atat de calzi…m-a facut sa simt atingerea ei de inger coborat in bratele mele, pe o banca, la inceput de toamna… De atunci au trecut cativa ani…si stiu ca acele vremuri nu vor mai veni.
Nu am reusit sa o tin langa mine, poate am fost prea aiurit in perioada aia…dar macar in acea seara, am simtit ca sunt iubit cu adevarat… Iar acum..sunt constient ca nu voi mai fi niciodata atat de fericit cum m-a facut ea..intr-o seara de septembrie, cand o tineam in brate si oricati oameni ne inconjurau, numai pe ea o vedeam… Mi-e dor sa mai fiu iubit din nou.