Lună: noiembrie 2022

Când vine vorba de scriitori preferați – Miranda July fiind unul dintre ei – niciodată nu știu cine alege pe cine. Uneori îmi dau seama că procesul prin care aleg o carte de pe vreun raft are în egală măsură legătură cu capacitatea mea de a alege și cu mecanisme cărora nu le acordăm atenție foarte mare și totuși ne guvernează viața de cititori: că e vorba de distribuție, de marketing sau de o oportunitate, când am găsit în urmă cu cinci ani “No One Belongs Here More than You” și apoi “Learning to Love You More“, am crezut că legătura mea cu Miranda July e una în care fără să ne cunoaștem (încă) ne-am ales reciproc.

Așadar, atunci când, după frumosul film din 2011 “The Future” (trailer) pe care l-a scris și regizat și în care a și jucat, mă întrebam cum a decurs scrierea scenariului, am primit și vestea că până la sfârșitul anului 2011, Miranda July avea să publice și o carte nouă, pe care a scris-o în lunga perioadă în care s-a luptat cu scenariul pentru “The Future“, mai degrabă, o carte by-product al procesului de procrastinare a scenariului.

M-a amuzat la început ideea, iar când, după postal madness de Sărbători am ajuns cu cartea în brațe, am avut răspunsul la întrebarea din titlu, cine alege pe cine, chiar pe copertă: “It Chooses You” (nov-11, McSweeney’s).

Încercând să finalizeze scenariul, Miranda July trece printr-o perioadă personală mult prea calmă și diferită de felul în care se încăpățânase să vadă lumea înainte. Nu, lumea nu este guvernată de oameni care ratează comunicarea unul cu celălalt, există și locuri privilegiate în care comunicarea, oricât de reticenți ar fi interlocutorii, este calmă, benignă, cu premise foarte bune pentru viitor.

Este asta ce-și dorește un scriitor care a scris până acum despre incapacitatea oamenilor de a se înfrăți altfel decât pasager și pe criterii aleatorii? Încercând să-și răspundă la întrebare, și evitând să termine un scenariu în care ajunge pe parcurs să nu mai creadă, Miranda July are nevoie de inspirație.

E convinsă că inspirația nu o să vină nici din căminul pe care l-a format recent, nici din lucrurile cu iz de vechi din apartamentul ei de burlăciță, la care mai plătește chiria pentru că nu are la îndemână exemple de căsătorii care durează, nici de la prieteni, nici de la studiourile de film. Și atunci pornește, așa cum îmi place mie de ea, să exploreze lumea. Și nu oricum.

Cu Penny Saver, revista locală de anunțuri de vânzare și cumpărare în mână, sună la numerele celor care vând items și le cere nu să cumpere obiectele, ci să afle povești. De ce se vinde o jachetă de piele XXL la $10? Cine are în casă zeci de sari-uri? Cum au intrat în posesia lor? Care este valoarea lor emoțională?

La final, Miranda July nu mai poate trece prin cartierul său fără să se gândească că la ultimul etaj al unui bloc locuiește un bărbat care își face gender transition sau că într-o casă în care regulile societății sunt acceptate à la carte prind miros sari-uri pe care le aduce soțul doamnei pe care o intervievează și prin vânzarea cărora se strâng bani pentru un sistem de irigații nou într-un sat din India.

Ne obișnuim să vedem spațiile ca fiind opace, construite în spatele unor bariere la a căror siguranță și rezistență lucrăm și noi zi de zi, iar poveștile din spatele lor sunt vibrante, uneori dureroase, alteori pline de speranță, dar în orice caz povești sunt peste tot și mesajul lor ne poate salva de focusul exclusiv pe viața noastră. Sau cel puțin așa s-a întâmplat cu Miranda July în călătoria ei urbană, la capătul căreia a găsit sensul pe care voia să-l surprindă în “The Future“, și a mai scris și o carte.

Au trecut deja șase ani de la ultima carte a lui Amy Tan, “Saving Fish from Drowning” și de când am aflat că în 2012 va apărea următorul ei roman, “The Valley of Amazement“, m-am întrebat cum va fi cartea. Amy Tan a devenit târziu una din scriitoarele mele preferate, dar cărți precum “The Bonesetter’s Daughter“, “The Joy Luck Club” sau “The Kitchen God’s Wife” au avut un impact puternic și totodată sensibil asupra cititorului din mine. Așadar, atunci când am aflat că de dragul experimentului a mai scris o carte, nu am putut să nu mă bucur. “Rules for Virgins” a ieșit la începutul lunii decembrie și este o carte foarte interesantă.

Interesantă nu este numai pentru epocă și pentru poveste, ci și pentru felul în care Amy Tan a relaționat cu noul tip de publishing care i-a fost propus. “Rules for Virgins” (dec-11, Byliner Books) este prima carte a lui Amy Tan scrisă exclusiv pentru publicare electronică.

Scriitoarea a acceptat proiectul cu bucurie și a descoperit că este mai puțin constrânsă de cerințe editoriale, iar o carte de +/-100pagini care se poate bucura de succes în format electronic ar fi privită cu suspiciune în format tipărit, comparativ cu titlurile anterioare pe care le-a publicat și poate și cu dimensiunile din ce în ce mai mari în care apar cărțile tipărite.

Așadar, publicarea electronică a cărții (și la un preț care nu poate fi comentat – eu am plătit pe ea $2.99 la Barnes&Nobles) a fost o șansă oferită unei cărți care altfel ar fi ridicat suficiente probleme de publicare în momentul în care alegerea de a publica un titlu, fie el și semnat de un autor cunoscut, are mai mult de-a face cu loterii de marketing decât cu studii de piață despre ce își doresc cititorii.

Cartea, în sine, este o lectură foarte plăcută și foarte condensată. O slujitoare într-o casă de toleranță din Shanghai, fostă curtezană care a comis greșeala fatală de a se fi lăsat călăuzită de dragoste în loc de a îmbrățișa mercantilismul pe care i-l insufla matroana ei, are în grijă o tănără speranță a scenei mondene a Shanghaiului anilor 1910, pe care trebuie s-o instruiască pentru a nu repeta greșelile pe care ea și alte curtezane le-au făcut în ultimele secole.

Bazându-se pe o tradiție orală și pe barometrul bârfei locale, fosta curtezană încearcă să-i explice tinerei Violet de ce lumea este cum este, înainte chiar s-o cunoască, înainte să învețe poezii care să trezească dorința bărbaților, să le respingă favorurile care ies din tiparul bunei purtări cu o curtezană și înainte de a-și găsi ‘patroni’ care să corespundă canonului curtezanelor.

Povestea nu e deloc întortocheată și vocea narativă a bătrânei servitoare este calmă, cunoscătoare, ansamblul vorbelor ei de duh fiind un fel de compendiu al cunoștințelor pe care o curtezană ar trebui să le aibă, de la instrumente muzicale și ciuperci afrodiziace la poziții sexuale, de la aranjamente și negocieri cu bijutieri la fraternizarea cu celelalte curtezane, de la cunoașterea mediului de afaceri și a vârfurilor de lance ale noilor industrii până la obținerea de beneficii pe termen lung din partea bogătașilor din Shanghai.

Premisa cărții e simplă. În cuvintele bătrânei curtezane, “How you behave next week can set the course of your career“. De acolo, întregul discurs se concentrează pe faptele și pe uzanțele sociale pe care o curtezană ar trebui să le cunoască.

Nu e loc pentru răzvrătire, pentru inițiativă sau creativitate în reguli pe care generații de femei le-au pus la punct de-a lungul câtorva sute de ani, iar responsabilitatea de a se conforma și păstra intact un cod pentru curtezane cade în sarcina fiecărei tinere curtezane.

Vorbe de duh despre reputație, despre patroni, despre iluzii, despre modă, despre aranjarea budoarului și despre codul sinuciderii pentru curtezanele care au comis greșeli umplu cele 100 pagini ale cărții și vorbesc în culori vii și cuvinte voluptuoase cititorului despre o lume care acum un secol reprezenta una din puținele șanse ale femeilor din China de a deveni bogate și cunoscute.