Azi mă întreb:
Dacă periuţa mea de dinţi mai este la tine în baie. Şi dacă nu mai este, ce ai simţit tot trecând pe lângă ea până când te-ai enervat şi ai aruncat-o. Există şi scenariul pesimist în care nu-ţi aminteşti cui aparţinea.
Cum au fost cele 5 minute despre care mi-ai vorbit, după ce m-ai lăsat în aeroport, în care propriul oraș ți se părea străin și strâmt, și dacă ai avut bucuria aia de turist să te uiți altfel la clădirile din orașul tău.
Dacă ție îți mai răsună în urechi, când te aștepți mai puțin, cuvintele pe care mi le spuneai, de obicei după sex, ‘nu o să te părăsesc niciodată’.
Dacă ai rupt pagina cu dedicație din multele cărți pe care ți le-am dăruit. Dacă ai făcut-o, este pentru că nu le-ai citit.
De ce nu m-ai crezut când ți-am spus că nu o să mai vorbim niciodată.
Cum ai comparat sexul cu următorul (de făcut știu sigur că ai făcut-o), dar mă interesează un calificativ. Când eram împreună aveam nota 9. După, sper că am primit un 10, ca să te frustreze și mai tare.
Dacă mai vorbești cu ea despre mine. Ea mi-a scris un mail, dar cum începea cu ‘am vorbit cu X despre tine și m-am gândit să-ți scriu’, nu l-am mai citit și i-am adăugat adresa la spam.
Dacă aceiași prieteni care te felictau pentru relația noastră și erau prietenoși au coloană vertebrală. Cei care încă mă mai salută fac referință la momentul noi ca fiind o epocă de aur acum apusă, care te lasă ponosit și trist pe niște străzi pe care n-aș merge niciodată altfel decât cu taxiul.
Evident acești tu sunt mulți. Pentru mine sunt totuși numai unul, și este un tu de care mă leagă curiozități pe care aș dori să mi le rezolv singur.