Mare lucru munca in echipa! Mare, domne`! Munca in echipa este mecanismul care face treaba sa mearga. Ai echipa, ai valoare. E asa, ca o big happy family. Un fel de “ne avem ca fratii”. Fiecare isi face treaba, pasarelele canta, florile infloresc, soarele sclipoceste, e o armonie de nedescris. Uite, ca imi da si o lacrima in coltul ochiului.

E un mare cacat in mortii ma`sii. E simplu: ca lucrurile sa mearga trebuie ca fiecare negru de pe plantatie sa isi faca partea lui; astfel la final va iesi un cacat frumos cu fundita. Daca unul o freaca va iesi un cacat pansat. Evident ca asta se intampla destul de des. De fiecare data trebuie sa existe un retard care sa futa tot. Si nu numai ca fute tot, anunta si cand este mult prea tarziu si ramai ca boul cu telefonu` in mana si te gandesti ce pula mea faci sa repari cacatu`.

Evident ca nu ai ce, dar tu te gandesti. Bai, si te gandesti, si te enervezi, si ceri explicatii pentru a intelege ce s-a intamplat ca sa poti gasi solutia, dar evident ca ti se da la muie. Fiecare arunca cu cacat in celalalt. Si iar te enervezi, si iar te gandesti, si suni lumea si dai mailuri, fumezi juma` de pachet de tigari si te rasucesti de te apuca toti dracii. De ce te enervezi nici tu nu stii.

Defapt tu esti singurul idiot care nu numai ca si-a facut partea, dar si-a facut-o si bine. Buuun. Intr-un final se rezolva. Cine are de suferit apoi? Tot tu, pentru ca minunatul cacat cu fundita e in ograda ta, si chiar daca altii l-au transformat in cacat pansat, e la tine, tu platesti.

Mda, asta e … s-a stricat defectul!

Va era dor de zapada? Nu? Nici mie. Mi s-a facut rau ieri cand am vazut ca nu numai ca incepe sa ninga, ba chiar insista. Dar stati linistiti, am consultat meteorologul de servici, adica pe mama, si cica asta e ultima ninsoare si de pe 20 martie vine primavara. Si daca a zis mama, asa e. (prietenii stiu de ce )

E weekend, suuper. Si ce fac eu? Ce fac?? Strategii pe urmatoarele 2 luni. Nu stiu cum dracu dar m-a lovit o inspiratie de zici ca nu e adevarat. Si ca sa nu treaca momentul suprem, mi-am propus sa lucrez de acasa la treaba asta. Inca o data: ACASA!!! Ce poate fi mai placut decat sa iti iei de lucru acasa si in weekend. Clar o sa mor. Eu care la 5 fix ies pe usa biroului si refuz cu orice pret sa iau cu mine problemele de acolo; eu care acuz oamenii care nu lasa biroul acolo unde e; eu care ma stramb cand aud de overtime sau de voluntariat in ale job-ului…. eu stau in varful patului si creez strategii. Cred ca de data asta m-am intrecut pe mine. A se nota ziua in calendar ca nu se stie cand se va mai intampla. E un fel de eclipsa: vine o data la nu stiu cati zeci de ani.

Sa fie de la zapada?

Nu sunt o persoana sentimentala si nici nu ma las coplesita de amintiri. Cateodata insa, e prea mult si ajutata si de ceva “stimulente” mii de ganduri dau navala. E ciudat. Fumam ca sa ne binedispunem si sa evadam, sa uitam, sa ne golim de trairi. Eh, fumul combinat cu muzica nepotrivita e cea mai proasta combinatie. Am enervantul obicei de a asocia anumite melodii cu anumite persoane, nu neaparat din cauza versurilor ci din cauza circumstantelor.

Play. Instantaneu gandul imi zboara la tine. Fumul imi umple plamanii si clopoteii aia nenorociti din melodie ma zgarie pe creieri. Zambesc. Oare ce mai faci? Nu am mai vorbit de anul trecut. Intind mana catre telefon dar imi dau seama ca noi suntem certati. Da` chiar, de ce ne-am certat? Caut o explicatie in timp ce ajunge iar la mine. Si trag, iar si iar si iar. Cineva ma intreaba: “Mai tii minte busterele de viteza?” Zambesc din nou. Franturi de imagini se perinda prin fata mea. Tu… fumul… masina gonind nebuneste… discutiile interminabile… melodia asta… La dracu, trebuie sa incetez. Noi nu mai suntem prieteni. Tu nu mai esti acolo sa imi dai sfaturi. Nu mai esti acolo sa imi spui “Van, nu asta e solutia” sau “Van nu esti singura, noi suntem prieteni”.

Mai aprind unul si plec. Si e bine. Si te uit. Playlist-ul o ia de la capat. Nuuuu. Iar piesa asta nenorocita. Oare stii de cate ori m-am intrebat daca iti e bine? Daca ai patit ceva? Daca zambesti? Oare stii cat a durut mesajul ala? Cat am cautat o explicatie si nu am gasit? Cat am plans gandindu-ma ca e vina mea? Cata nevoie am avut de discutiile alea proaste pe care le aveam? Oare stii cat de dor imi e sa fim iar prieteni? Oare stii cat doare cand cineva pe care il consideri prieten iti intoarce spatele fara nici o explicatie? Stii???

Fumul dispare si eu revin. Imaginea ta e inca prezenta. Cineva ma intreaba daca sunt ok. Nu, nu sunt. Ma ridic si plec. Ajung in masina, imi aprind o tigare, si ma intreb din nou: cum dracu` s-a ajuns aici? Inca suntem certati! Pup! Pa!