An: 2019

Vin eu azi la munca fain frumos, imi fac cea mai mare cafea ever, rezolv cateva cacaturi dupa care ma scufund in plictiseala. Nimic urgent de rezolvat, nimeni care sa ma streseze, doar eu si plictiseala. Bai si ma loveste un mail. Aoleu! Mi s-a sculat parul in cap instantaneu. Sa facem noi dom`ne o analiza ca sa schimbam strategia ca asa nu mai e bine. Ok… si mai departe? Gata? Atat?

Pai defapt ce urmarim noi ca sa stiu ce cacat de analiza fac? Si in ce sens sa schimbam strategia ca sa stiu ce morti mei urmaresc? Raspunsul intazie sa apara. Bai ma scoate din minti cand un directoras sta confortabil in scaunul lui de piele, in biroul lui situat peste mari si tari, priveste in zare si zice: “Gata, asa nu mai merge. Sa facem ceva.” Si atat.

Ceva-ul asta ma omoara. Zi-mi prietene ce vrei defapt ca sa stiu ce sa fac. Nu mi-am dezvoltat calitatile telepatice inca. Nu pot citi ganduri ca sa imi dau eu seama ce ai visat tu azi noapte. Astia au impresia ca bat ei de 3 ori din calcaie ca Dorothy si tu gata sari cu o noua strategie pana sa apuce ei sa clipeasca. Prietene, explica-mi in pula mea ce vrei ca sa iti pot livra un material concludent. Inca astept.

Bai si ma uit in jur si zici ca sunt intr-un musuroi de furnici. Ce dracu` or face oamenii astia toata ziulica nu inteleg. Ba fac si overtime. Am o dilema. Oare chiar au de lucru sau se agita de dragul impresiei? Cacat, lucram in acelasi birou si imi e greu sa cred ca eu am zile in care lesind e plictiseala si astia sunt bagati cu totul in monitor. Bai si au un aer asa grav de zici ca hotarasc soarta omenirii, cel putin. Ma apuca nervii numai cand ma uit la ei. Cat de curva corporatista sa fii? Cat???

Cred ca am nevoie de un concediu.

Va spuneam in postul anterior ca am nevoie de un concediu. Ei bine, astazi am stabilit ca imi iau o mini vacanta saptamana viitoare si in august am parte si de una in toata regula. Pe aceasta cale ii multimim lu` Sefa care a zis: “Ia-ti si lasa-ma ca m-ai innebunit!” si lu` Sia care a fost sficient de draguta sa imi tina locul. Insa mai e mult pana departe. Asa ca ieri in timp ce ma dadeam cu capul de birou de plictiseala pentru ca Sia plecase acasa din motive de lesin m-am gandit ca ar fi cazul sa fac ceva. Orice ceva.

Eh, si cum statea eu asa mi-am amintit de o terasa foarte draguta. Singura problema era ca este in TGV. Hmmm…. Pai stai ca eu maine trebuie sa ma duc acolo. Ce ar fi sa plec de azi. “Alo, Sia, vezi ca plecam azi!”. Reactie: “Femeie eu abia ma tin pe picioare.” Pai si ce te pun sa mergi pe jos? Deci la 18 esti gata, da? Am ajuns acasa, am aruncat niste boarfe in rucsac, am aruncat-o si pe Sia in masina, am sunat-o pe Sefa pentru a-i comunica coordonatele geografice si timpul estimativ pana la sosire si am plecat.

Odata ajunse acolo evident ca am mers glont la terasa cu pricina. De ce imi place acolo? Pentru ca are niste canapele superbe, cele mai bune crochete de pui cu susan din lume si o tequilla sunrise absolut delicioasa. Pentru cateva ore am uitat de toti si toate si m-am bucurat de un cocktail (ok recunosc, doua 😀 ) bine facut, de o companie placuta si o muzica buna. Daca inchideam ochii puteam sa jur ca sunt pe un sezlong pe malul marii. Nu tu telefoane, nu mailuri, nu stres, nu griji. Doar eu si o tequilla. Asta am sa fac in concediu. Ramane de vazut acum pe malul carei mari. Nu de alta dar litoraul nostru lasa de dorit si mergi in concediu sa te relaxezi nu sa iti faci o mie de draci.

A fost placut. Cred ca ar trebui sa fac asta mai des. 😉 Bine, trecem peste faptul ca la masa de langa erau niste tarani imputiti care au aruncat servetelele si tigarile pe jos. Trecem peste copii urlatori. Da` chiar cat de cretin sa fii sa vii cu puradeii la terasa?! Trecem si peste chelnerita imbecila care a scapat furculitele pe jos si apoi le-a dus unora la masa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Trecem chiar si peste milioanele de tantarii care m-au scos din minti la un moment dat.

Si ca sa facem fata si sa continuam a ne bucura de atmosfera am decis sa trecem la un Long Island Iced Tea. Ceva deosebit dom`ne. 😀 Eh, acum numar zilele pana la concediu mai ceva ca detinutii. Si ca seara sa fie perfecta, am incheiat cu o plimbare in stilul binecunoscut (prietenii stiu ce zic 😉 ).

Ca astazi de dimineata am tras de mine ca sa ma dau jos din pat e parte a adoua. Ca mi-am facut nervi din momentul in care am deschis mailul nici nu mai conteaza. Si ca la intoarcere am fost nevoita sa trag pe dreapta pentru ca nu mai vedeam strada din cauza ploii e insignifiant. Asta cu ploaia se intampla cam des in ultima vreme. Cred ca e o conspiratie.

In principiu a fost un moment pentru mine pentru ca de multe ori “find pleasure in small things” nu este doar un cliseu. Nu suna bine in romana, asta ca sa nu imi mai sara lumea in cap ca folosesc doua limbi in aceeasi scriere. 😉

Sunt din ce in ce mai scarbita de atitudinea de cacat a unora. Mi se pare incredibil cum se schimba cineva la 180% cand ii dai maxim 0.5 grame de putere. Cum brusc se cred cel putin directori cand defapt sunt cam pe a treia treapta a organigramei, prima fiind ocupata de femeia de serviciu. Ei bine dragii mosului, cam asta se intampla cand se urca scroafa in copac.

Bai si te duci tu ca tampitul sa le imparti din know-how-how-ul tau, ca deh, asa e frumos. Si te chinui, si te agiti si te dai peste cap, iti sacrifici niste ore din timpul tau personal, doar doar sa fie bine. Ba chiar esti dragut. Si dupa o vreme zici: “Gata. Lucrurile sunt ok, totul a intrat in normal, super..” Toata lumea e fericita, treaba merge, sefii sunt multumiti. Eh, exact in momente ca astea se trezeste o curva sa ii suga un pic pula sefuletului ei si sa se planga ca defapt tu ii subminezi autoritatea ei cu know-how-how-ul tau. Pai bine mah papushe, ma`ta nu te-a invatat ca nu este frumos sa vorbesti cu gura plina? Ori o sugi, ori vorbesti. Clar. Sefuletul frustrat ca muia nu a fost ca la carte, se apuca si se plange la sefa lui care din intamplare este si Sefa ta dar pe alta filiera. Si cum e democratie se convoaca o sedinta pentru a rezolva problema prin comunicare dom`ne.

Buuun. Te astepti si tu ca omul la o discutie civilizata, si ulterior la niste solutii viabile. Dar ce sa vezi? Afli ca defapt acum cateva secole in urma ai spus un cuvant care a deranjat-o pe sugatoare, si pe deasupra ti-ai permis sa dai si un mail in care cereai niste explicatii referitoare la rezultatele de cacat din perioada respectiva. Sacrilegiu!!!! Doamne fereste, cum ai putut gandi ca iti poti permite sa ii pui la munca pe trepadusii din subordinea sefuletului de mana a 15-a cel putin?! Bai si dupa cateva ore te lasa nervii. Ii lasi sa isi scoata ochii si sa isi verse frustrarile, se se gudure pe langa sefulet, sa urle cu tupeu si sa se uite gales la acesta. In tot timpul asta tu te gandesti: ” Bai ce pula mea caut eu aici?”

Se trag concluzii si evident ca sefuletul vine si cu solutia, ca deh tre sa apara ca eroul salvator in fata supusilor, si sa mai dea o muie si pe viitor. Deci: sa fim mai draguti unii cu altii, sa zambim, sa nu mai dam atatea mailuri si sa ne avem ca fratii. Ai sa moara ma`ta!

Pai bine mah hipopotamel, daca tu crezi ca pana acum nu am fost draguta, sa vezi de acum inainte. Eu pot fi exact asa cum vreau cu tine si echipa ta pe cand vice versa nu se aplica. Vai ce ne vom distra!! 😀

Daca s-a urcat scroafa-n copac… sa o ajutam sa se dea jos, zic

Toate multi-bi-uni-pluri-nationalele merg pe acelasi tipar de cacat. Xerox frate!!! Evident ca pe langa multitudinea de reguli aberante si proceduri inutile exista si minunatul dres code. Adica nu vii tu ca dobitocu` imbracat oricum ci dupa niste reguli bine stabilite ca tu esti tampit si daca esti lejer imbracat nu mai muncesti. Te simti bine si asa ceva nu este permis. Au facut altii facultati ca sa iti spuna cum sa te imbraci.

Ma cac pe dres code-ul lor. Ma conformez daca vine cine stie ce pulica de pe la firma mama pentru ca atunci toata firma sare in aer. Zici ca vine cel putin Jesus. Si asa departamentul meu e un fel de Gica contra asa. Nici faptul ca ii vad pe restul la costum nu ma impresioneaza. Ma imbrac cum ma trazneste dimineata si imi fac munca la fel de bine indiferent daca sunt in blugi sau la sacou.

Bai si astazi m-am trezit cu asa o lene… gizaz. M-am dat jos din pat prin rostogolire. Am orbecait dupa cafea si tigari, am deschis sifonierul si am zis: “Bag pula-n ele de tocuri si fuste.” Asa ca am aruncat pe mine ceva si am plecat. Ajung la firma, ies sa mai beau o cafea si il aud pe un coleg: “Stii ca azi vine Pulica?” Aaaa, parca am auzit ceva. “Nu, nu pulifrici… Pulica.” Aaa, nop, have no idea. Intru in birou si dau de agitatia aia schizofrenico-depresiva care ii cuprinde pe toti cand e vorba sa vina El Pulica.

Deschid sictirita mailul si niste aplicatii si intre timp apare pulifrici. Nici hello, nici guten morgen, nici zdrastvuite, nici macar hai siktir. Mai ies la o tigare, dau de aceeasi lume agitata, ma siktiresc maxim. Pana cand si femeia de serviciul stia ca vine Pulica. Ma uit la mine… blugi 3 sferturi si adidasi. Ma uit la restul… costum. Ma mai uit odata la mine si ii zic lu` Sia: “Cred ca ar fi cazul sa ma duc sa ma schimb ca fac astia atac de cord daca ma vad asa.”

Sar in masina, si demarez in tromba. Pe strada plin de cretini. Nu vi se pare ciudat cum de fiecare data cand te grabesti nimeresti in spatele unui retard care merge cu 20/h? Si da-i, semnalizare, acceleratie, frana… iar semnalizare, schimba banda, acceleratie, frana… si tot asa. Am repetat procedeul pana am ajuns acasa. Am lasat masina parcata pe 3 locuri, am urcat, mi-am pus o fusta si niste tocuri, si am repetat manevra cu acceleratie – frana pana la munca. Slalomul minunat mi-a luat 20 de min. Personal record! 😀

Momentan toata lumea se afla in asteptarea lui Pulica. Nici la tigare nu mai ies de zici ca i-a lipit cineva de scaun. Daca nu as avea castile in urechi probabil i-as auzi cum se chinuie sa nici nu respire. Bai si au asa un aer preocupat… pffff. Mai am fix un raport de facut pe ziua de azi care imi ia 10 min, dar daca ma gandesc mai bine il las pentru momentul zero. Sa vada Pulica dom`ne ca lucram.

Eh, si uite asa fac eu slalom printre cretini de tot felul in fiecare zi.

De ceva vreme televizorul meu a ramas blocat pe Discovery Travel and Living. Este aici un show care ma soate din minti de fiecare data insa stau ca idioata si il urmaresc mereu. Se numeste Toddlers and Tiaras, sau versiunea tradusa: Frumuseti miniaturale. Despre ce e vorba mai exact: sunt concursuri de miss insa pentru varste cuprinse intre 0 si 11-12 ani. Nimic ciudat pana aici. Se prostesc si copiii aia veti spune. Ei bine nu.

Uitandu-ma la poza alaturata imi vine greu sa cred ca este vorba de un copil de maxim 4-5 ani. La concursurile astea totul este dus la extrem. Tone de machiaj, gene false, mese, fixativ din belsug, autobronzant, unghii false, mult sclipici, bling bling, paiete, si tot ce tine de opulenta.

Cum mama dracu sa iti bati joc de un copil in halul asta? Cum sa il duci la spa de la 3 ani ca sa ii faci tratament facial si sa il vopsesti? Cum sa il pui sa zambeasca la comanda si mai apoi sa apari in fata camerelor si sa sustii sus si tare ca defapt copilul vrea si ii place, cand el urla din toti plamanii ca vrea acasa? Cum sa il fortezi sa arate ca o papusa de plastic? Oare animalele astea, ca nu pot sa ii numesc parinti, nu se gandesc ca la 20 de ani saracele fete vor arata ca la 40? Ce copilarie au micutii astia? Read More

Vi s-a intamplat vreodata sa va auziti cuvintele insa voi personal sa nu scoateti nici un sunet? Vi s-a intamplat sa va vedeti gesturile insa voi sa nu faceti nici o miscare? Dar sa va cumparati ceva super dragut care va defineste si apoi sa il vedeti la altcineva care e total pe langa? Sau sa vorbiti despre un lucru care va face placere si brusc sa intervina altcineva in discutie si sa va spuna ca acel lucru e pasiunea lui dinainte de a se naste? Dar sa purati o discutie personala cu cineva si din neant sa apara altcineva care se baga fix ca un o.b.?

Frate, nu mai pot. Sunt inconjurata de clone, si nici macar nu sunt unele reusite. Cuvinte, gesturi, still, pasiuni, lucruri marunte. Gataaaaaa!!!!! Defineste-ti in mortii ma`tii personalitatea proprie si opreste-te din xeroxat. Nu vreau sa fiu a role model. Nici macar nu ai ce copia de la mine. Eu sunt un exemplu negativ. Pe bune chiar nu vreau sa am un mini me. Si asa imi e greu sa ma suport pe mine insami si eu cu persoana mea ne cunoastem dintotdeauna. Am alergie la clone. Sincer! Read More

A fost o saptamana cu mult prea multe evenimente si mult prea agitata. Si nu in sensul pozitiv. Gurul rapoartelor a plecat. Aproape ca imi da o lacrima in coltul ochiului cand ma gandesc. Cine o sa ma mai futa pe mine la cap cu binecunoscuta fraza: “Uite, am mai facut un raport. Acum ti-l trimit. Sa stii ca indicatorii astia ne vor ajuta extrem de mult.” Faaa, mori! Si tu, si indicatorii, si graficele si milioanele tale de rapoarte. Ia-le si dute. Domnul fie cu tine!

Mda… si acum vine partea mai putin placuta. M-am pricopsit cu niste taskuri in plus, ca deh cineva trebuie sa le faca, doar nu vor ramane suspendate si bineinteles ca eu am un dar fantastic de a-mi complica existenta. Am primit mostenire de la guru strategia pe lunile ce vor urma. Toate bune si frumoase, numai ca era un kkt. Si eu in loc sa tac si sa imi vad de ale mele, ce credeti ca fac? Ce fac?? Ma apuc sa o schimb, evident. Bai, zici ca sunt tampita. Adica de ce sa muncesc mai putin?! Read More

A fost un weekend trist. Poate cel mai trist din ultima vreme. Desi stiam ca momentul asta va veni si am avut suficient timp sa ma obisnuiesc cu ideea, a fost extrem de trist. Vineri seara mi-am luat la revedere de la Jessica. Am plans, am suspinat, am incercat sa ma conving ca asa e cel mai bine, am adormit pe la 2 dimineata…

Daca as incheia postul acum, as primi o gramada de comenturi de condoleante, incurajari, etc. Desi a fost un membru al familiei, Jessica nu este o persoana. Este masina mea. A fost, mai bine zis. Prima platita de mine. Am avut-o 2 ani, insa din motive financiare nu mi-am mai permis sa achit leasingul in continuare. Asa ca a trebuit sa renunt. Am luat hotararea acum mai bine de o luna, deci stiam ca va veni si ziua asta insa a fost greu. M-am atasat de ea, si nu a fost doar un simplu mijloc de transport. Read More

Nu, nu sunt ironica iar modestia nu m-a caracterizat niciodata, asa ca nu vad de ce as incerca sa apelez la ea acum. Sunt doar furioasa si plina de sentimente contradictorii: ura, dezamagire, regrete, speranta, vise, zambete… Mi-am depasit multe limite in ultima vreme, am facut multe greseli, am crezut, am sperat, am visat… am cazut din nou. Acum sunt jos. Poate mai jos decat am fost vreodata. Atat de jos incat atmosfera e irespirabila. Fiecare respiratie poate fi ultima. Vreau sa inchid ochii si sa dorm. Sa dorm pentru o eternitate.

Vreau sa plec departe… la capat de lume. Nu mai astept nimic de la nimeni. Nu mai investesc nimic in nimeni. Sunt satula de zambete false si conversatii de complezenta. Nu am nevoie de mila voastra. Nu am nevoie de priviri pline de compasiune sau de cuvinte seci. Nu vreau sa ma intelegeti, nu aveti cum. Ipocrizia danseaza un joc nebun. Falsitatea o secondeaza. Read More

Ma gandeam zilele trecute la lucrurile pe care le facem pentru a obtine ceea ce ne dorim; la sacrificii si compromisuri; la drumul pe care ni-l alegem. Cand eram in liceu tot ce imi doream era sa scap de ai mei asa ca am dat la facultate intr-un alt oras. In timpul facultatii imi doream sa lucrez pentru a putea inchiria un apartament. In consecinta m-am angajat si m-am mutat singura. Apoi am vrut masina si drept urmare mi-am facut leasing. Ulterior m-am hotarat sa raman in orasul asta mizer si am vrut apartamentul meu. Pentru asta am apelat la creditul ipotecar si mi-am luat unul.

Acum ar trebui sa fiu multumita, nu? Dar parca nu se leaga. Lipseste ceva. Nu se poate ca la 27 de ani sa fie suficient. Mai trebuie ceva… Ah, gata stiu: alta masina. Una mai mare, mai puternica, cu mai multe optiuni, leasingul si asa e prea scump la asta. Hmm, m-am hotarat: schimb masina. Asa. And now what? What`s next? Hai ca trebuie sa mai fie ceva. Mda, tre sa ajung cu niste plati la zi. Nu-i bai, se rezolva la salariul viitor. Buun. Si mai departe? Pfff, uitasem, tre sa schimb si telefoanele. Le programez pentru salariul celalalt. Si apoi? Apoi ce mai urmeaza? Read More