rebiG

Am impresia ca anumite persoane ce imi citesc opiniile de pe aici, nu sunt de acord cu mine, fiindca aplica un rating slab, de cate o steluta, la articolele care, zic eu, sunt foarte realiste. Nu as scrie despre ceva daca nu as sti foarte bine ce vorbesc… Am trait multe lucruri care imi dau dreptul sa stiu ce zic… Va garantez asta.

Insa bineinteles, nu toata lumea are capacitatea de a intelege anumite lucruri din ce se intampla in jur, am mai spus-o de multe ori… Si prin urmare, nu prea stiu respectivii cam pe ce lume traiesc… Asta e problema lor, nu imi pasa, insa ma amuza cand ma gandesc la cat de multi sunt cei care inca nu inteleg ca nu se afla intr-o lume perfecta, ci intr-una plina de chestiile descrise de mine.

Eu le-am trait pe propria piele toate, ei se pare ca nu, de fapt ce sa mai, am mai scris eu ca sunt din astia, oho, o gramada, nu ai ce face. Nu vor baga la cap niciodata… Treaba voastra daca nu pricepeti, asta e. Poate candva veti intelege si voi cum e viata de fapt.

Cand o pitipoanca crede ca imi pare rau ca nu o pot avea, ca ea e “valoroasa” si o vor toti, in afara de un “taran” ca mine 🙂

Cand un bou crede ca daca faci ceva intr-un anumit mod esti tampit, el nu stie ca oamenii se pot si preface in anumite cazuri sau pot sa falseze 🙂

Cand un idiot are impresia ca “mi-e ciuda” ca nu pot fi ca el, mda, ca el, deci mai exact la fel de retard si batut in cap, desigur, el considerandu-se fabulos 🙂

Cand unii se iau de tine crezand ca daca dau dovada de incultura si de lipsa de orice neuron in capatana, pot sa te numeasca si pe tine la fel, de parca ceilalti care “participa” la faza asta nu isi dau seama ca e un bicitoc. Yeah, right ! 🙂

…si multe altele, dar cine stie, poate intr-un episod viitor, mult mai vast….

Aseara am aflat ca..o ruda apropiata, ca altfel nu merita sa ii spun, ma triseaza pe la spate si minte pe cineva ca eu nu vreau sa fac un anumit lucru, cand de fapt nu a fost nici vorba de asa ceva.. Daca esti om cu ei, te ard pe la spate toti.. Asa sunt “neamurile”.. Hm, ce copil prost…crede ca are cu ce sa ma afecteze ca l-a mintit pe respectivu… Dar nici vorba, ala oricum nu il crede, ca stie cat de prost e..

Aseara am invatat ca o persoana al carei chip nu iti convenea sa-l vezi, poate fi un partener bun de bautura… Deci si prin urmare, NU INTELEG PENTRU CE A INVENTAT DUMNEZEU “PRIETENII” DACA SUNT ASA DE NEMERNICI SI TE INJUNGHIE PE LA SPATE..

…sa imi transform fiecare vis in realitate, sa imi urmez calea pe care o aleg fara sa am regrete, neimpliniri… Dar ma simt atat de singur uneori, de neimplinit, sufletul meu nu poate evada si zbura spre cerul albastru, pentru a uita de tot ce il tinea prizonier aici jos… Nu imi gasesc locul nicaieri, visez mereu la altceva, la ce e dincolo de nori…dincolo de infinit…

Regret ca au trecut atatia ani in care spiritul meu a fost captiv, a fost fortat sa vietuiasca intr-un loc pe care niciodata nu l-a agreat… Un spirit liber vrea mereu mai mult de la viata, vrea sa plece spre zari nemarginite, pana la capatul Universului, pentru a vedea tot ce exista, pentru a intelege cine suntem si de unde venim, dar mai ales spre ce ne indreptam.

In fiecare zi imi imaginez ca viata nu e asa cum o vedem in realitate, imi imaginez ca totul e bine, ca nu imi trec secundele pe langa mine fara sa ma aleg cu ceva.. Stau cu gandul la alte locuri, la alte epoci, la vremuri de mult apuse, sau la vremuri viitoare… Sunt un visator realist, mai bine spus.

Va sa zica, desi imi place sa visez, sunt totusi constient ca realitatea e foarte cruda… Dar observ uneori ca sunt inconjurat de oameni care habar nu au pe ce lume traiesc, au impresia ca sunt in Rai, nu pe pamant… Ei nu au nici cea mai mica idee ca exista crime la tot pasu, minciuni si rautate… Se lasa dusi de valul prostiei si nu de putine ori ajung sa pateasca tot ce e mai rau, pentru ca nu stiu sa se fereasca.

Nu poti ignora ce se intampla in jur, oricat ai vrea.. Nu stiu cum am reusit sa ma stapanesc pana acum, sa nu fiu impins la cele mai grotesti fapte, care recunosc, mi-au trecut prin gand.. Am vrut de multe ori sa ma sinucid, dar ceva, nu stiu ce, m-a oprit… As fi vrut ca acel ceva sa fi fost ceea la ce ma gandesc eu acum, dar din pacate… Nu am avut pe nimeni pe care sa iubesc cu adevarat.

Doar intr-un caz anume am cam “dat cu piciorul”, involuntar in mare parte, unei fiinte pe care am placut-o cel mai mult in viata asta, decat pe oricine altcineva la un loc… Cu parul cretz, ochii ei frumosi si-atat de calzi…m-a facut sa simt atingerea ei de inger coborat in bratele mele, pe o banca, la inceput de toamna… De atunci au trecut cativa ani…si stiu ca acele vremuri nu vor mai veni.

Nu am reusit sa o tin langa mine, poate am fost prea aiurit in perioada aia…dar macar in acea seara, am simtit ca sunt iubit cu adevarat… Iar acum..sunt constient ca nu voi mai fi niciodata atat de fericit cum m-a facut ea..intr-o seara de septembrie, cand o tineam in brate si oricati oameni ne inconjurau, numai pe ea o vedeam… Mi-e dor sa mai fiu iubit din nou.

Desi initial,blogul acesta s-a nascut din dorinta de a ma exterioriza…de la o vreme mi s-a cam luat de relatat/aberat pe marginea unor subiecte ce ma vizeaza in mod direct. Evenimente au fost multe…insa…
Am preferat sa nu le mai acord atata importanta. Si de aici intervine monotonia pe Ashes Of Love…

Am renuntat la unele din vechile obiceiuri si am adoptat altele in schimb. Am dat uitarii replici,iar altele inca imi rasuna in minte si parca azi prind sens : “Alexandra,nu-ntelegi…“
Eiiii,nu-ntelegeam. Nu-mi dadeam silinta. Si am pierdut. Si-am luat-o de la capat. Si cad … si-o sa ma ridic ori de cate ori va fi nevoie.

Voi sfarsi intr-o nota optimista de fiecare data,fie ca inchei un capitol,fie ca trag linie la jumatatea capitolului ca sa respir putin…si sa-mi revizuiesc notitele.

Privesc in jur si totul mi se pare anost. Aceleasi fete incruntate,disperate din diverse motive,ce afiseaza uneori un zambet fals,in spatele caruia se-ascund frustrari si lacrimi…Oameni pe langa care se scurge timpul ireversibil…si nu pot impiedica in vreun fel acest lucru… si eu fac parte din ei…
Probabil,asta ma deprima cel mai mult…ca nu pot opri timpul in loc,sau, ca nu il pot face sa treaca mai repede cand e cazul…

Vineri 13 e o superstitie intalnita in intreaga lume,asa ca s-a gasit un termen pentru cei care se tem de aceasta data. Fobia se numeşte paraskevidekatriaphobia.

Vineri 13 a starnit multe controverse, dar nu se stie exact de la ce au pornit superstitiile legate de aceasta zi. Daca egiptenii si chinezii considerau numarul 13 ca fiind norocos, americanii nici nu vor sa auda de data respectiva.

Legatura dintre vineri 13 si ghinion se pierde undeva in ceata…
Primul eveniment istoric inregistrat legat de aceasta data, este masacrul Cavalerilor Templieri, care a avut loc vineri, 13 octombrie 1307. Ar putea avea si origine biblica: al 13 membru al Cinei cea de Taina a fost cel care l-a tradat pe Iisus.

Iata si cateva super-idei despre vineri 13:

– multe spitale din lume nu au salonul cu numarul 13, unele cladiri inalte nu au numerotat etajul 13 iar unele aeroporturi sar peste poarta 13.

– Napoleon era triskaidekafobic (o alta denumire a fobiei). El nu calatorea in ziua de 13 a fiecarei luni si nici nu primea 13 invitati la masa.

– numarul 13 sufera si dupa pozitia lui, imediat după 12 care in numerologie este considerat un numar complet, perfect: 12 luni in an, 12 semne zodiacale, 12 zei in Olimp, 12 munci ale lui Hercule, 12 triburi în Israel, 12 apostoli ai lui Iisus, 12 oua intr-o duzina, etc.

La noapte,voi putea admira luna in toata splendoarea ei… Pe langa peisajul celest care ma fascineaza de fiecare data, isi va face aparitia si o ploaie de stele.

Noptile de vara sunt cele mai astronomice nopti din cursul anului…
Pe langa vremea buna si calda, concediu sau vacanta, mai sunt Calea Lactee si meteorii lunilor iulie si august, care aduc cerului un farmec aparte. Cel mai celebru curent meteoric, vizibil in aceasta perioada, este Perseide. Acesta are maximul la 12 august si produce un numar de aproximativ 200 de meteori intr-o ora, in conditii ideale.

Concret, in preajma maximului Perseidelor, ar trebui sa se observe cam o stea pe minut.
Asa ca intre 19:30 si 22:00… ochii-mi vor fi atintiti spre cer!

Imi fac de lucru prin casa. Renunt repede,caci sunt posesoarea a doua maini stangi azi… Am spart un pahar (cioburile cica aduc noroc…), iar telefonul l-am scapat de 3 ori pe gresie (ma mir ca inca mai supravietuieste…)
Sunt singura,deci imi permit sa dau muzica la maxim.

Nu trec 4 min si o opresc. N-am stare. Si cu toate astea…ma eschivez si refuz orice invitatie afara. Niko e plecata. In momentul de fata ar fi singura persoana pe care as vrea sa o vad. Daca starea mea persista…e clar ca stau inchisa in casa pana luni-marti cand se intoarce de peste hotare. . .

Nu-mi amintesc să fi citit vreo ediție din Alice’s Adventures in Wonderland care să nu fi cuprins frumoasele ilustrații ale lui John Tenniel, și probabil acesta este și motivul pentru care nu am chestionat vizual universul cărții lui Lewis Carroll din altă perspectivă. Alice’s Adventures rămâne totuși una din cărțile mele preferate chiar și după ce am citit noua versiune grafică apărută anul acesta (Penguin Classics, New York, 2012) cu un set de ilustrații noi și cu o tipografie foarte sugestivă, pregătită de Yayoi Kusama.

Cu desene hipnotizante, culori vii, modele repetitive și mărimi de font care urmează creșterea și scăderea în înălțime a lui Alice, dar și momentele în care acțiunea pierde din logică sau se apropie un moment crucial, noua ediție din Alice’s Adventures in Wonderland este o ocazie foarte bună să pătrunzi mai adânc în straturile cărții, cele pe care în copilărie le-ai luat ca atare sau citind-o în școală le-ai supus criteriului lecturilor obligatorii – și vă asigur că e o experiență care vă garantează o zi de vacanță superbă.

Yayoi Kusama este una din cele mai cunoscute artiste japoneze contemporane și viziunea sa psihedelică nu este numai un crez artistic: desenatoarea suferă de o condiție rară a ochilor și vede pete de culoare indiferent ce obiect privește, lucru pe care l-a transpus în opera sa de pictură, desen, design vestimentar, sau peisagistică. Mai jos găsiți câteva imagini din carte, precum și trailerul cărții.

De când nu mai scrie ficțiune (și a trecut suficient timp), Jonathan Safran Foer mi-a dat suficiente motive să-l iubesc: mai întâi cu cartea lui pro-vegetarianism Eating Animals (+), apoi cu cartea lui de decupaje după Bruno Schulz, Tree of Codes (+).

Jonathan Safran Foer a revenit, nu singur, și din păcate din nou non-fiction, cu o echipă formată din Nathan Englander (+), Nathaniel Deutsch, Jeffrey Goldberg, Rebecca Goldstein și… Lemony Snicket. Oboseala cauzată de un Jonathan Safran Foer ne-autor de ficțiune (nu cred că sunt singurul care și-ar face timp pentru un roman nou scris de el – chiar dacă experimentele lui menționate mai sus sunt chiar lăudabile), dar și recenziile nu tocmai pozitive (de exemplu, din The Guardian + sau cea din Huffington Post al cărei titlu spune chiar tot: Extremely Similar and Incredibly the Same, +) m-au convins că nu e grabă să citesc cartea, dar cum era cumpărată și o formă de curiozitate tot mă rodea, am zis să o citesc, până la urmă, n-ar fi prima carte dubioasă pe care o citesc.

Ce a făcut Jonathan Safran Foer să dezamăgească? Mie, după lectura cărții, mi-e greu să spun. Haggadah este una din cele mai vechi povești din această lume, și nu oricum, una sincretică, însoțind cea mai simplă și frumoasă sărbătoare evreiască, Pesakh-ul.

Pentru că este o poveste care se respectă, Haggadah (Hamish Hamilton, New York, mar-12; sau ar fi mai bine să folosesc pluralul – fiind povești multiple și personalizabile – Haggadoth) este un compendiu de texte care implică acțiuni și care însoțesc ritualul sărbătorii ieșirii din Egipt.

Jonathan Safran Foer compilează într-o ediție bilingvă (ebraică și engleză) textele sărbătorii și le condimentează cu comentarii și cu un timeline care merge de la 1200 î.e.n. la 2007 e.n, care spune destinul textelor și apariția multiplelor Haggadoth – de la cele în limbi locale ale comunităților evreiești la renașterea textelor în ebraică, de la Haggadoth marxiste la cele feministe, iar comentariul oferit de acest timeline este poate și mai prețios decât ‘noua traducere’, care nu m-a atins foarte mult.

Traducerea, dacă ar fi să o evaluez, nu e cea mai bună pe care am văzut-o (ba chiar uneori șchioapătă și plictisește în confruntarea cu textul ebraic), dar are doza necesară de contemporaneitate să se impună ca o traducere pe care credincioșii să o aibă în vedere atunci când cumpără de la Walmart produsele sezoniere pentru Pesakh 🙂

Dar trebuie să recunosc, că din perspectiva unui nou-venit în universul Haggadah, textul are și avantajele sale – sună contemporan, e ușor de asimilat, explicațiile de ordin ritual sunt suficient de clare și mi-a părut chiar rău că nicăieri, nici în introducere și nici în notele explicative, nu e exploatat potențialul de ‘Haggadah for Dummies’ – ok, e depreciativ, dar definește foarte bine ce realizează în plan concret ediția Safran Foer. A

poi, din punctul meu de vedere, cartea e o reușită și pentru că există un fel de temere de a da o față nouă textelor sărbătorilor, indiferent de religia căreia îi aparțin, iar absența unei parafe rabinice pe cartea lui Safran Foer este pentru mine dovada că în epoca privilegiată în care trăim, accesul la ritual nu este rezervat elitelor, iar rescrierea sărbătorilor poate cădea în responsabilitatea oricui dorește să participe la ritual, inovator, creativ și fără doza de cinism punitiv pe care o presupune o poziție ex cathedra.

Mi-ar plăcea să văd mult mai multe sărbători și textele lor adaptate, astfel încât bucuria lor să fie mai aproape de oameni și mai convingătoare chiar, atunci când partea lumească din noi, care e adorabilă, s-a îndepărtat istoric de origini și ficțiunile care le înconjoară. Dacă n-ai citit o Haggadah, poate chiar ar fi bine să începi cu interpretarea lui Jonathan Safran Foer & Nathan Englander; dacă ai citit, de ce să nu vezi destinul contemporan al unei cărți care guvernează o sărbătoare care se dorește contemporană?