Sunt din ce in ce mai scarbita de atitudinea de cacat a unora. Mi se pare incredibil cum se schimba cineva la 180% cand ii dai maxim 0.5 grame de putere. Cum brusc se cred cel putin directori cand defapt sunt cam pe a treia treapta a organigramei, prima fiind ocupata de femeia de serviciu. Ei bine dragii mosului, cam asta se intampla cand se urca scroafa in copac.

Bai si te duci tu ca tampitul sa le imparti din know-how-how-ul tau, ca deh, asa e frumos. Si te chinui, si te agiti si te dai peste cap, iti sacrifici niste ore din timpul tau personal, doar doar sa fie bine. Ba chiar esti dragut. Si dupa o vreme zici: “Gata. Lucrurile sunt ok, totul a intrat in normal, super..” Toata lumea e fericita, treaba merge, sefii sunt multumiti. Eh, exact in momente ca astea se trezeste o curva sa ii suga un pic pula sefuletului ei si sa se planga ca defapt tu ii subminezi autoritatea ei cu know-how-how-ul tau. Pai bine mah papushe, ma`ta nu te-a invatat ca nu este frumos sa vorbesti cu gura plina? Ori o sugi, ori vorbesti. Clar. Sefuletul frustrat ca muia nu a fost ca la carte, se apuca si se plange la sefa lui care din intamplare este si Sefa ta dar pe alta filiera. Si cum e democratie se convoaca o sedinta pentru a rezolva problema prin comunicare dom`ne.

Buuun. Te astepti si tu ca omul la o discutie civilizata, si ulterior la niste solutii viabile. Dar ce sa vezi? Afli ca defapt acum cateva secole in urma ai spus un cuvant care a deranjat-o pe sugatoare, si pe deasupra ti-ai permis sa dai si un mail in care cereai niste explicatii referitoare la rezultatele de cacat din perioada respectiva. Sacrilegiu!!!! Doamne fereste, cum ai putut gandi ca iti poti permite sa ii pui la munca pe trepadusii din subordinea sefuletului de mana a 15-a cel putin?! Bai si dupa cateva ore te lasa nervii. Ii lasi sa isi scoata ochii si sa isi verse frustrarile, se se gudure pe langa sefulet, sa urle cu tupeu si sa se uite gales la acesta. In tot timpul asta tu te gandesti: ” Bai ce pula mea caut eu aici?”

Se trag concluzii si evident ca sefuletul vine si cu solutia, ca deh tre sa apara ca eroul salvator in fata supusilor, si sa mai dea o muie si pe viitor. Deci: sa fim mai draguti unii cu altii, sa zambim, sa nu mai dam atatea mailuri si sa ne avem ca fratii. Ai sa moara ma`ta!

Pai bine mah hipopotamel, daca tu crezi ca pana acum nu am fost draguta, sa vezi de acum inainte. Eu pot fi exact asa cum vreau cu tine si echipa ta pe cand vice versa nu se aplica. Vai ce ne vom distra!! 😀

Daca s-a urcat scroafa-n copac… sa o ajutam sa se dea jos, zic

Toate multi-bi-uni-pluri-nationalele merg pe acelasi tipar de cacat. Xerox frate!!! Evident ca pe langa multitudinea de reguli aberante si proceduri inutile exista si minunatul dres code. Adica nu vii tu ca dobitocu` imbracat oricum ci dupa niste reguli bine stabilite ca tu esti tampit si daca esti lejer imbracat nu mai muncesti. Te simti bine si asa ceva nu este permis. Au facut altii facultati ca sa iti spuna cum sa te imbraci.

Ma cac pe dres code-ul lor. Ma conformez daca vine cine stie ce pulica de pe la firma mama pentru ca atunci toata firma sare in aer. Zici ca vine cel putin Jesus. Si asa departamentul meu e un fel de Gica contra asa. Nici faptul ca ii vad pe restul la costum nu ma impresioneaza. Ma imbrac cum ma trazneste dimineata si imi fac munca la fel de bine indiferent daca sunt in blugi sau la sacou.

Bai si astazi m-am trezit cu asa o lene… gizaz. M-am dat jos din pat prin rostogolire. Am orbecait dupa cafea si tigari, am deschis sifonierul si am zis: “Bag pula-n ele de tocuri si fuste.” Asa ca am aruncat pe mine ceva si am plecat. Ajung la firma, ies sa mai beau o cafea si il aud pe un coleg: “Stii ca azi vine Pulica?” Aaaa, parca am auzit ceva. “Nu, nu pulifrici… Pulica.” Aaa, nop, have no idea. Intru in birou si dau de agitatia aia schizofrenico-depresiva care ii cuprinde pe toti cand e vorba sa vina El Pulica.

Deschid sictirita mailul si niste aplicatii si intre timp apare pulifrici. Nici hello, nici guten morgen, nici zdrastvuite, nici macar hai siktir. Mai ies la o tigare, dau de aceeasi lume agitata, ma siktiresc maxim. Pana cand si femeia de serviciul stia ca vine Pulica. Ma uit la mine… blugi 3 sferturi si adidasi. Ma uit la restul… costum. Ma mai uit odata la mine si ii zic lu` Sia: “Cred ca ar fi cazul sa ma duc sa ma schimb ca fac astia atac de cord daca ma vad asa.”

Sar in masina, si demarez in tromba. Pe strada plin de cretini. Nu vi se pare ciudat cum de fiecare data cand te grabesti nimeresti in spatele unui retard care merge cu 20/h? Si da-i, semnalizare, acceleratie, frana… iar semnalizare, schimba banda, acceleratie, frana… si tot asa. Am repetat procedeul pana am ajuns acasa. Am lasat masina parcata pe 3 locuri, am urcat, mi-am pus o fusta si niste tocuri, si am repetat manevra cu acceleratie – frana pana la munca. Slalomul minunat mi-a luat 20 de min. Personal record! 😀

Momentan toata lumea se afla in asteptarea lui Pulica. Nici la tigare nu mai ies de zici ca i-a lipit cineva de scaun. Daca nu as avea castile in urechi probabil i-as auzi cum se chinuie sa nici nu respire. Bai si au asa un aer preocupat… pffff. Mai am fix un raport de facut pe ziua de azi care imi ia 10 min, dar daca ma gandesc mai bine il las pentru momentul zero. Sa vada Pulica dom`ne ca lucram.

Eh, si uite asa fac eu slalom printre cretini de tot felul in fiecare zi.

De ceva vreme televizorul meu a ramas blocat pe Discovery Travel and Living. Este aici un show care ma soate din minti de fiecare data insa stau ca idioata si il urmaresc mereu. Se numeste Toddlers and Tiaras, sau versiunea tradusa: Frumuseti miniaturale. Despre ce e vorba mai exact: sunt concursuri de miss insa pentru varste cuprinse intre 0 si 11-12 ani. Nimic ciudat pana aici. Se prostesc si copiii aia veti spune. Ei bine nu.

Uitandu-ma la poza alaturata imi vine greu sa cred ca este vorba de un copil de maxim 4-5 ani. La concursurile astea totul este dus la extrem. Tone de machiaj, gene false, mese, fixativ din belsug, autobronzant, unghii false, mult sclipici, bling bling, paiete, si tot ce tine de opulenta.

Cum mama dracu sa iti bati joc de un copil in halul asta? Cum sa il duci la spa de la 3 ani ca sa ii faci tratament facial si sa il vopsesti? Cum sa il pui sa zambeasca la comanda si mai apoi sa apari in fata camerelor si sa sustii sus si tare ca defapt copilul vrea si ii place, cand el urla din toti plamanii ca vrea acasa? Cum sa il fortezi sa arate ca o papusa de plastic? Oare animalele astea, ca nu pot sa ii numesc parinti, nu se gandesc ca la 20 de ani saracele fete vor arata ca la 40? Ce copilarie au micutii astia? Read More

Vi s-a intamplat vreodata sa va auziti cuvintele insa voi personal sa nu scoateti nici un sunet? Vi s-a intamplat sa va vedeti gesturile insa voi sa nu faceti nici o miscare? Dar sa va cumparati ceva super dragut care va defineste si apoi sa il vedeti la altcineva care e total pe langa? Sau sa vorbiti despre un lucru care va face placere si brusc sa intervina altcineva in discutie si sa va spuna ca acel lucru e pasiunea lui dinainte de a se naste? Dar sa purati o discutie personala cu cineva si din neant sa apara altcineva care se baga fix ca un o.b.?

Frate, nu mai pot. Sunt inconjurata de clone, si nici macar nu sunt unele reusite. Cuvinte, gesturi, still, pasiuni, lucruri marunte. Gataaaaaa!!!!! Defineste-ti in mortii ma`tii personalitatea proprie si opreste-te din xeroxat. Nu vreau sa fiu a role model. Nici macar nu ai ce copia de la mine. Eu sunt un exemplu negativ. Pe bune chiar nu vreau sa am un mini me. Si asa imi e greu sa ma suport pe mine insami si eu cu persoana mea ne cunoastem dintotdeauna. Am alergie la clone. Sincer! Read More

A fost o saptamana cu mult prea multe evenimente si mult prea agitata. Si nu in sensul pozitiv. Gurul rapoartelor a plecat. Aproape ca imi da o lacrima in coltul ochiului cand ma gandesc. Cine o sa ma mai futa pe mine la cap cu binecunoscuta fraza: “Uite, am mai facut un raport. Acum ti-l trimit. Sa stii ca indicatorii astia ne vor ajuta extrem de mult.” Faaa, mori! Si tu, si indicatorii, si graficele si milioanele tale de rapoarte. Ia-le si dute. Domnul fie cu tine!

Mda… si acum vine partea mai putin placuta. M-am pricopsit cu niste taskuri in plus, ca deh cineva trebuie sa le faca, doar nu vor ramane suspendate si bineinteles ca eu am un dar fantastic de a-mi complica existenta. Am primit mostenire de la guru strategia pe lunile ce vor urma. Toate bune si frumoase, numai ca era un kkt. Si eu in loc sa tac si sa imi vad de ale mele, ce credeti ca fac? Ce fac?? Ma apuc sa o schimb, evident. Bai, zici ca sunt tampita. Adica de ce sa muncesc mai putin?! Read More

A fost un weekend trist. Poate cel mai trist din ultima vreme. Desi stiam ca momentul asta va veni si am avut suficient timp sa ma obisnuiesc cu ideea, a fost extrem de trist. Vineri seara mi-am luat la revedere de la Jessica. Am plans, am suspinat, am incercat sa ma conving ca asa e cel mai bine, am adormit pe la 2 dimineata…

Daca as incheia postul acum, as primi o gramada de comenturi de condoleante, incurajari, etc. Desi a fost un membru al familiei, Jessica nu este o persoana. Este masina mea. A fost, mai bine zis. Prima platita de mine. Am avut-o 2 ani, insa din motive financiare nu mi-am mai permis sa achit leasingul in continuare. Asa ca a trebuit sa renunt. Am luat hotararea acum mai bine de o luna, deci stiam ca va veni si ziua asta insa a fost greu. M-am atasat de ea, si nu a fost doar un simplu mijloc de transport. Read More

Nu, nu sunt ironica iar modestia nu m-a caracterizat niciodata, asa ca nu vad de ce as incerca sa apelez la ea acum. Sunt doar furioasa si plina de sentimente contradictorii: ura, dezamagire, regrete, speranta, vise, zambete… Mi-am depasit multe limite in ultima vreme, am facut multe greseli, am crezut, am sperat, am visat… am cazut din nou. Acum sunt jos. Poate mai jos decat am fost vreodata. Atat de jos incat atmosfera e irespirabila. Fiecare respiratie poate fi ultima. Vreau sa inchid ochii si sa dorm. Sa dorm pentru o eternitate.

Vreau sa plec departe… la capat de lume. Nu mai astept nimic de la nimeni. Nu mai investesc nimic in nimeni. Sunt satula de zambete false si conversatii de complezenta. Nu am nevoie de mila voastra. Nu am nevoie de priviri pline de compasiune sau de cuvinte seci. Nu vreau sa ma intelegeti, nu aveti cum. Ipocrizia danseaza un joc nebun. Falsitatea o secondeaza. Read More

Ma gandeam zilele trecute la lucrurile pe care le facem pentru a obtine ceea ce ne dorim; la sacrificii si compromisuri; la drumul pe care ni-l alegem. Cand eram in liceu tot ce imi doream era sa scap de ai mei asa ca am dat la facultate intr-un alt oras. In timpul facultatii imi doream sa lucrez pentru a putea inchiria un apartament. In consecinta m-am angajat si m-am mutat singura. Apoi am vrut masina si drept urmare mi-am facut leasing. Ulterior m-am hotarat sa raman in orasul asta mizer si am vrut apartamentul meu. Pentru asta am apelat la creditul ipotecar si mi-am luat unul.

Acum ar trebui sa fiu multumita, nu? Dar parca nu se leaga. Lipseste ceva. Nu se poate ca la 27 de ani sa fie suficient. Mai trebuie ceva… Ah, gata stiu: alta masina. Una mai mare, mai puternica, cu mai multe optiuni, leasingul si asa e prea scump la asta. Hmm, m-am hotarat: schimb masina. Asa. And now what? What`s next? Hai ca trebuie sa mai fie ceva. Mda, tre sa ajung cu niste plati la zi. Nu-i bai, se rezolva la salariul viitor. Buun. Si mai departe? Pfff, uitasem, tre sa schimb si telefoanele. Le programez pentru salariul celalalt. Si apoi? Apoi ce mai urmeaza? Read More

Starea de kkt pe care am avut-o in ultima vreme m-a tinut departe de laptop. Nu am avut chef de nimic… am stat, am analizat, am calculat si am tras linie. Nu cred ca interesau pe nimeni intrebarile mele existentiale sau deciziile ce aveam sa le iau ulterior analizei. Dar si asa a trebuit sa ies totusi din casa, mai mult tarata de vara-mea, dar am iesit. Sa mergem la cumparaturi zic. Prin casa batea vantul si aprovizionarea era imperios necesara. Si uite asa am ajuns intr-un supermarket. Nu dam nume ca sa nu facem reclama pentru ca nu merita. M-am inarmat cu o lista, un carucior si cu vara-mea, ea avand rolul de a nu ma lasa sa ma abat de la lista. 😀

Buuun. Trecem peste faptul ca era sa fac un accident la iesirea de pe o straduta pentru ca un idiot intra pe aceeasi straduta dar pe contrasens. Trecem si peste faptul ca in parcarea respectivului magazin mai era sa fac un alt accident pentru ca un alt idiot nu s-a asigurat. Eh, dar nu putem trece peste haosul din interior. Bai, toata lumea era in supermarketul ala. Toata!!! Exista un spatiu destul de mare intre rafturi insa abia reuseai sa te strecori. Read More

Si pentru ca am primit critici ca nu mai postez atat de des, ma revansez cu inca un post. 🙂 Vroiam sa scriu demult despre asta insa am tot amanat.

Langa blocul meu exista un spatiu special amenajat pentru caini. Ingradit, cu pomi, cu verdeata, cu bancute… ce mai, tot tacamul. Totul pentru a usura munca detinatorilor de animale de companie si pentru ca patrupedele sa se simta bine. Toate bune si frumoase. Aproape ca imi pare rau ca nu o am pe Jessy aici. De la geamul meu de la bucatarie, unde am fost exilata de vara-mea sa fumez, se vede exact parculetul asta. Stau minute bune holbandu-ma acolo.

De cateva zile o tot urmaresc pe o tanti. Are un catzel alb, pufos si dulce foc. Ati crede ca tanti asta vine in parculet si lasa catzelul sa isi vada de ale lui in timp ce ea sta pe banca si isi vede de ale ei. Ei bine nu. Idioata asta iese cu cainele la plimbare insa il tine in lesa langa ea, ea infigandu-si curul in banca si neclintidu-se din loc. Bai si asa se zbate saracul catzel si vrea sa alerge, sa se joace cu ceilalti de ti se rupe inima. Insa vaca ce face.

Tine strans de lesa, se infige si mai bine in banca si il mai si altoieste pe bietul animal pentru ca are tupeul sa se miste. Fa, esti proasta? Daca iti e lene sa te misti, lasa-l dracu liber ca nu are unde fugi, e un gard in jur, si nu il mai sugruma cu lesa aia. De ce mortii ma`tii ti-ai luat caine daca nu stii sa ai grija de el?

Data viitoare cred ca o sa cobor la ea si ii fut vreo doua peste ochi, sau de ce nu, o leg pe ea de banca in locul cainelui. Unde mai pui ca a mai venit si un vecin cu o petitie pentru desfiintarea acestui loc pe motiv ca fac cainii galagie. Da` ce pula mea ai vrea sa faca? Sa planteze copaci? Sa stea pe banca si sa citeasca ziarul in liniste? Mai aveam un pic si ii dadeam cu petitia in cap. Mai degraba as semna una pentru a desfiinta parcul ala de copii de langa. Aia urla frate, si urla tot timpul, de dimineata pana seara de ma scot din minti.

Asa urasc oamenii care isi iau un animal de companie doar pentru ca e cool, ca se poarta, sau ca a urlat odrasla pana a ramas fara glas. Exista la un moment dat un proiect de lene privind drepturile animalelor. Se propusese sa se adopte legea din State, adica ai maltratat sau ai neglijat un animal – spuf, in jail cu tine. Am subscris la acea lege, poate unica pe care am sustinut-o. Insa evident ca nu s-a intamplat nimic pentru ca romanii sunt mult prea limitati in gandire. Parca si acum il aud pe un cretin care comenta atunci: “Ce mah? Inchisoare ca ai batut un caine? Mama lui a dracu de javra. Il calc cu masina.” Pai futu-ti mortii ma`tii de jeg uman, daca ai fi tu in locul bietului animal ar fi bine? Daca cineva te-ar lovi fara mila si nu ai avea cum sa te aperi ai mai comenta atata?

Urasc mizeriile astea umane si nu cred ca exista pedeapsa suficient de dura pentru ei. Din partea mea nici injectia letala nu e de ajuns.