Asa suntem noi romanii, in general, consumişti, adica ne place sa consumam.

Mergem la cumparaturi si vedem super oferta la sosete – trei perechi la pret de doua – dar noi nu avem nevoie decat de o singura pereche, insa nu putem scapa din vedere super oferta si cumparam cele trei perechi la super pret.
Asta mi-a venit in minte cand am vazut cu cata frenezie se inghesuie lumea la chioscurile de ziare pentru a-si cumpara cartea saptamanii impreuna cu ziarul Adevarul.

Dintr-o discutie purtata cu o colega, mi-am dat seama ca ea (si sunt absolut sigur ca si ceilalti) nu cumpara cartea pentru valoarea ei in sine, ci pentru ca e la un super pret si este bine sa o ai in biblioteca.
Una peste alta, incercati sa va imaginati ce nebuneala a fost la chioscurile de ziare cand a aparut primul volum din seria de Jules Verne, avand in vedere ca a costat doar 1,6 ron impreuna cu ziarul.

In concluzie, de ce cumparam? Pentru ca este bun si avem nevoie sau pentru ca este super pret?

Romania e plina de biserici. In fiecare cartier este cel putin o biserica si la fiecare zece biserici cate o catedrala.

Stau si ma intreb la ce atata biserici, avand in vedere potentialul religios al romanilor. Niciodata nu am vazut bisericile alea pline, nici la Pasti, nici la Craciun. Nici macar pe jumatate pline.

Si continua sa se construiasca ..
Parerea mea este ca se fac prea multe biserici degeaba. De banii aia mai bine s-ar pune indicatoare si semafoare pe strazi. Asa .. ca fapt divers.

Acum ca s-a terminat primul semestru si am vazut goana unor colege dupa medii cat mai mari, mi-a venit in minte o intrebare: pentru ce mergem la scoala?
Este normala dorinta de a obine note cat mai mari la scoala, asta in contextul in care notele obtinute sunt direct proportionale cu cunostintele dobandite.

O colega, considerata de profesori ca fiind o persoana cu principii, a depus un efort teribil pentru media zece. S-a certat cu cativa profesori, inca de prin clasa a noua, reusind sa atraga astfel antipatia colegilor.
As putea continua cu exemplele, dar nu cred ca are rost.

Deci, in cele din urma, pentru ce mergem la scoala? Pentru medii mari sau pentru a invata ceva?
Cred ca de aia ne merge atat de bine ca si popor, pentru ca ne intereseaza mediile cat mai mari, fara a conta felul in care le obtinem: medii mari sa fie, ce mai conteaza daca nu stim nimic?!

Zgarcenia ucide, fiti siguri de asta! Sa va povestesc o intamplare.

A fost odata un copil pe nume Jutandel.
Pe acest Jutandel il supara tare rau o pisica care ii dadea tarcoale zilnic: rasturna cosul cu gunoi de langa casa, isi facea treburile pe terasa casei sau pur si simplu umbla printre florile atat de dragi mamei si le rupea.
Zile la rand l-a framantat un singur gand: cum sa scape el de aceasta pisica? Intr-o zi ii veni o idee, pe cat de geniala, pe atat de ucigatoare.

Se gandi sa ia un peste, sa-l otraveasca si sa-l dea pisicii sa-l manance si astfel sa o trimita pe lumea cealalta. Zis si facut. Ia pestele si il asaza pe terasa, asteptand, plin de bucurie, sa vina pisica. Intre timp, il suna un amic si este nevoit sa plece pana la respectivul. In tot acest timp cat a fost plecat Jutandel, a venit acasa Moroman, tatal lui. Vazand pestele pe jos, se infurie grozav si isi zise: Ce oameni neglijenti si dezinteresati! In loc sa faca economie, ei arunca mancarea. Lua pestele de jos, il curata putin de praf, si il bagase la cuptor pentru a-l incalzi; dupa aceea il manca cu o pofta incredibila.

La putin timp dupa ce terminase de mancat, i se facu rau si cazu jos, lat.
Dupa nici zece minute isi face aparitia si Jutandel si isi vede tatal mort, iar pisica pe terasa.

Morala: zgarcenia ucide!
Nu era mai simplu ca Moroman sa fi aruncat pestele la cosul de gunoi?

09Ian

Nu, n-am să vă plictisesc cu matematica şi nici cu vreo altă materie de pe la şcoală, am să vorbesc despre unele teorii. Ce fel de teorii? Care nici măcar în ziua de azi nu s-au demonstrat a fi adevărate sau nu. Să începem cu mai multe exemple.

Primul exemplu care îmi vine în minte sunt… spiritele. Eu cred în spirite, cred în cei care nu şi-au găsit liniştea sufletească şi au rămas printre noi, pe Pământ. Dar acest lucru nu a fost demonstrat, dar totuşi eu cred că există. Cine îţi poate demonstra că ceea ce crezi nu e adevărat? Nimeni. Şi la fel de bine nimeni nu îţi poate demonstra că ceea ce crezi chiar e adevărat.

Mai este o teorie de genul… cum că ar exista extratereştrii. Păi, nici aici, nu sunt dovezi, aşa că nu ai cum să dovedeşti că există. Dar cred şi în ei. De ce? Pentru că noi, de fapt, în Universul ăsta suntem cât “negrul de sub unghie”, adică foarte mici. Aşa că cine ne poate spune că sunt şi alte vieţuitoare în afară de cele de pe planeta noastră? Nimeni. Oricum, am avut acum vreo 2 ani o experienţă ciudată, când veneam de la pescuit, am văzut pe cer nişte “linii” extrem de strălucitoare, viteza lor este inimaginabilă, un avion nu avea cum să fie, şi nici clasica fază cu luminile unei discoteci. Asta a durat cam… 1 minut. Nu aveam camera foto la mine. Nu are rost să mint. E chiar adevărată întâmplarea.

Lăsând la o parte aceste două teorii, mă gândesc că… şi eu aş putea să mă gândesc la ceva ce nu poate fi demonstrat cum că ar fi adevărat sau nu. Enunţ ideea mea, sub formă de întrebare, pentru că nici eu nu ştiu dacă e adevărat.

Şi întrebarea e următoarea: Există alte “dimensiuni” în care chiar trăieşti şi tu, exact în acest MOMENT, dar în celelalte vieţi faci altceva. Ce anume? Păi… să zicem că în fiecare “dimensiune” v-aţi născut în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. DAR pe măsură ce creşteţi luaţi decizii diferite. De exemplu, acum ţi-e foame şi te duci să mănânci, dar în cealaltă “dimensiune” nu te duci. Dar pot exista chiar mai multe, nu? În alta nu ţi-e foame. În cea în care suntem noi acum îţi place probabil un sport anume, în cealaltă probabil urăşti sportul. Poţi fi bogat şi în altă dimensiune să fii gunoier. Şi uite aşa putem avea o infinitate de aşa numite “dimensiuni”. Şi cine poate demonstra dacă e adevărat ce am aberat aici? Nimeni. Singura diferenţă e că în primele 2 teorii cred, dar în teoria mea nici eu nu am încredere.